* Acatistul Sfintilor de la Manastirea Pecersk - PAROHIA VARESE

Du-te la conținut

Meniul principal :

* Acatistul Sfintilor de la Manastirea Pecersk

 

Acatistul Sfinţilor de la Mănăstirea Pecerska


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1


Nevoitori aleşi ai lui Hristos şi tari rugători către Dumnezeu, care v-aţi nevoit cu râvnă în Sfântul Munte şi lângă râul Kamenet aţi întemeiat o mănăstire în cinstea Maicii Domnului, Preacuvioşilor părinţi ai noştri Marcu, Iona şi Corneliu şi maica Vasa, cu smerenie vă lăudăm. Şi ca unii ce aveţi îndrăzneală către Domnul, pomeniţi-ne pe noi, care petrecem în suferinţe şi necazuri, chemându-vă:
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Icosul 1


Îndrăgind viaţa cea cu îngerească asemănare şi lepădând deşertăciunea lumii, v aţi îndreptat în adâncimea pădurilor de pe malul râului Kamenet. Iar în Sfântul Munte de acolo, pe trei pietre v-aţi înălţat rugăciunile către
Dumnezeu, să vă dăruiască viaţă veşnică în locaşurile cereşti. Pentru aceasta, vă cântăm:
Bucuraţi-vă, rugători nefăţarnici înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că adâncul pădurilor prin rugăciune l-aţi înmiresmat;
Bucuraţi-vă, lacrimi vărsate pentru iertarea păcatelor;
Bucuraţi-vă, sfinte nevoinţe ce aţi încununat apele râului Kemenet;
Bucuraţi-vă, nevoinţe prin care a izvorât bucurie tuturor credincioşilor;
Bucuraţi-vă, minţi netemătoare de întunericul nopţii;
Bucuraţi-vă, îndepărtare a fricii necuvioase de la toţi credincioşii;
Bucuraţi-vă, rugătorii noştri preaminunaţi;
Bucuraţi-vă, mijlocitorii noştri preabuni;
Bucuraţi-vă, milostivire prin care vazduhul s-a sfinţit;
Bucuraţi-vă, bună mireasmă a credinţei, ce umpli inimile noastre;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 2

Văzând mănăstirea Maicii Domnului ca o stea strălucind şi prin scânte-iere cerească luminând calea pământească a vieţii noastre, mărim nevoinţele şi rugăciunile voastre, preacinstiţi întemeietori şi stareţi. Şi lăudând ostenelile voastre în Mănăstirea Pecersk din Pskov, cu mulţumire strigăm către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2


Văzând ispitele stârnite de diavol, vrăjmaşul mântuirii noastre, le-aţi în-fruntat cu răbdarea, postul şi rugăciunea către Dumnezeu. Şi ca nişte săraci cu trupul şi duhul, v-aţi ascuns în adâncimile pădurilor, până când vânătorii au vestit oamenilor despre nevoinţele voastre. Pentru aceasta, cu umilinţă vă cântăm:
Bucuraţi-vă, că prin răbdarea şi smerenia voastră lui Hristos Dumnezeu v-aţi asemănat;
Bucuraţi-vă, rugăciuni înalţate pe cele trei pietre lui Dumnezeu în Treime;
Bucuraţi-vă, îndepărtare prin rugăciune a împietririi din păcate a inimilor;
Bucuraţi-vă, pietre ale credinţei asemenea Apostolului Petru;
Bucuraţi-vă, taină descoperită de către vânători spre mântuirea noastră;
Bucuraţi-vă, mreje ale virtuţilor pline de peşti;
Bucuraţi-vă, înmulţire a darului spre bucuria lui Hristos;
Bucuraţi-vă, gătire a limanului liniştit al mântuirii;
Bucuraţi-vă, mijlocitori neobosiţi ai mântuirii noastre;
Bucuraţi-vă, fapte minunate spre bucuria îngerilor;
Bucuraţi-vă, vieţi strălucind spre întărirea celor păcătoşi;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 3


Prin puterea lui Dumnezeu, la viaţa sihăstrească fiind chemat, pustnice Marcu, te-ai nevoit şi o mulţime de asceţi ai adunat pe Sfântul Munte. Şi însufleţit de har alergând spre cereasca ţintă te-ai mântuit, nevoinţele tale de taină plăcute lui Dumnezeu fiind. Pentru aceasta, ne bucurăm a-I cânta împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 3


Având cugetul curat şi inima neîntinată, fericite părinte Marcu, ai cunoscut deşertăciunea lumii acesteia, şi râvnind spre bunurile cele veşnice, ai le-pădat cele lumeşti şi ai îmbraţişat viaţa monahală. Pentru aceasta, bunăvoi-rea Domnului faţă de tine o slăvim, şi în cântări te laudăm aşa:
Bucură-te, lepădare a celor pământeşti şi năzuinţă spre cele cereşti;
Bucură-te, cale spre cer înfrumuseţată cu nevoinţe;
Bucură-te, dobânditor al smereniei;
Bucură-te, cădelniţă bineplăcută a rugăciunii;
Bucură-te, izvor nesecat al lacrimilor pocăinţei;
Bucură-te, purtare cu bucurie a jugului lui Hristos;
Bucură-te, încredinţare de sine desăvârşită lui Dumnezeu;
Bucură-te, dragoste de frumuseţea lăcaşului lui Dumnezeu;
Bucură-te, bunăvoire de a te închina în casa Domnului;
Bucură-te, umblare ca un străin şi călător pe pământ;
Bucură-te, grabnic ajutor, către care neîncetat alergăm;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 4


Răbdând furtuna ispitelor şi prigoanei pentru credinţa ortodoxă şi multe necazuri din partea puterii latine, un singur lucru căutai, cum bineplăcut lui Dumnezeu să-i fii. Aşa ai părăsit oraşul Derpt, şi ai venit preot aici, fericite Iona, în ţara Pskovului. Şi lângă pârâul Kamenet în cinstea Maicii Domnului ai întemeiat o mănăstire, în care împreună cu monahii neîncetat lui
Dumnezeu strigai: Aliluia!

Icosul 4


Bucuratu-s-au oamenii credincioşi ai lui Hristos din Pskov, că ai întemeiat o mănăstire aici, Cuvioase Iona. Veselindu-se cu duhul şi cinstindu-te ca pe un înger al Domnului, la întărirea mănăstirii acesteia s-au făcut părtaşi, cân-tând ţie unele ca acestea:
Bucură-te, mare ucenic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, păstor bun al turmei lui Hristos;
Bucură-te, credinţă neclintită de ispitirile şi răutatea puterii latine;
Bucură-te, durere părintească pentru părăsirea turmei tale de la Derpt;
Bucură-te, nevoitor slăvit al fericitului preot Isidor;
Bucură-te, că ţi-ai îndreptat paşii în ţara Pskovului;
Bucură-te, că ai auzit de la cei din Izborg despre peşterile făcute de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai fost îndrăgit şi chemat de Maica Domnului;
Bucură-te, că ai săpat în munte biserica Adormirii Maicii Domnului;
Bucură-te, că două chilii pe stâlpi vizavi de biserică ai înălţat;
Bucură-te, înţelept întemeietor al mănăstirii;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 5


Viaţă bineplăcută lui Dumnezeu izvorăşte de la tine, o, Preacuvioase Iona! Pe aceasta ai dobândit-o, ca pe o comoară scumpă, ca pe o însoţitoare a ta şi fiică duhovnicească. Iar ca pe nişte mărgele mult preţioase adunând în tine virtuţile, te-ai ridicat la înălţimea dragostei lui Hristos. Pentru aceasta, neîn-cetat mulţumeai lui Dumnezeu, şi lăudându-L, îi cântai: Aliluia!

Icosul 5


Văzând viaţa preaslăvită şi răbdarea soţului tău, nu te-ai înfricoşat de osteneli şi nevoinţe, preacuvioasă maică Vasa, ci urmându-i viaţa, te-ai aşezat cu traiul în apropiere de mănăstirea întemeiată lângă pârâul Kamenet. Iar aici ai primit tunderea în monahism şi bolile trupului le-ai primit întru liniştea duhului, unindu-te cu Hristos. Pentru aceasta, te lăudăm:
Bucură-te, preacinstită ascetă;
Bucură-te, următoare soţului în peştera făcută de Dumnezeu;
Bucură-te, prima monahie a mănăstirii Maicii Domnului;
Bucură-te, sfântă evlavie hrănind pe fiii tăi duhovniceşti;
Bucură-te, că ai împărtăşit la Derpt împreună cu soţul tău suferinţele şi prigoanele din partea latinilor;
Bucură-te, credinţă nestinsă de tulburarea sufletească;
Bucură-te, dorinţă neclătinată de a te uni cu Hristos;
Bucură-te, prima făcătoare de minuni a mănăstirii de lângă Kamenet;
Bucură-te, ajutîtoare in boli prin sfintele tale rugăciuni;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 6


Propovăduind cuvântul lui Dumnezeus preacuvioase părinte Corneliu, în ţara Ciudstei, pe mulţi necredincioşi i-ai adus la Hristos. Aprins de râvna Domnului, multe biserici pentru popor ai construit şi un preot le-ai dăruit. Şi prin toate acestea calea către mântuire ai arătat, pentru care lui Dumnezeu îi cântăm: Aliluia!

Icosul 6


Ai strălucit ca o stea binecuvântată în mănăstirea Pecersk din Pskov şi în ţara Ciudstei, Cuvioase fericite Corneliu! Din tinereţe iubindu-L pe Hristos şi încă fraged cu vârsta, însă mare cu mintea, ai fost aşezat egumen al acestei mănăstiri, unde ai păstorit patruzeci şi opt de ani. Biserici preafrumoase ai ridicat şi mănăstirea o ai înfrumuseţat, drept aceea noi, cu bucurie te che-măm:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, desăvârşire duhovnicească câştigată în mănăstire;
Bucură-te, egumen vrednic de către obşte ales;
Bucură-te, viaţă sfântă şi pustnicească;
Bucură-te, râvnitor neadormit al bunăstării mănăstirii şi slavei numelui lui Hristos;
Bucură-te, tărie în ispite şi răbdare necontenită până la moarte;
Bucură-te, cel ce cu multe biserici mănăstirea ai înfrumuseţat-o;
Bucură-te, cel ce ziduri tari din piatră ai ridicat;
Bucură-te, necontenit ajutător spre ridicarea bisericii lăuntrice;
Bucură-te, zid apărător de păcat şi ispite;
Bucură-te, mare purtător de grijă al monahilor;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 7


Descoperindu-se taina peşterii de înmormântare, Cinstitul egumen Dorotei a văzut cum sicriul unde erau aşezate moaştele Cuviosului Marcu, a putrezit şi s-a risipit, însă capul şi oasele au rămas nestricăcioase. Şi aflându-le învelite de către rădăcinile copacilor ca şi cu o pânză din lână, cu bucurie către Dumnezeu a strigat: Aliluia!

Icosul 7


Minunată şi necuprinsă este taina! Lemnul sicriului a putrezit, însă oasele şi capul şi hainele Cuviosului stareţ Marcu s-au păstrat. Neputrezirea a fost prin puterea lui Dumnezeu, adeverind viaţa dreaptă, pentru care şi noi, cu umilinţă, strigăm:
Bucură-te, Preacuvioase Marcu, marele nostru ascet;
Bucură-te, cel ce prin neputrezirea osemintelor tale ai strălucit;
Bucură-te, învrednicire şi de neputrezirea veşmintelor;
Bucură-te, îndepărtare prin rugăciuni a putreziciunii păcatului din noi;
Bucură-te, învăţător al dreptei cinstiri;
Bucură-te, că prin binecuvântarea arhiereului Inochentie al Pskovului, după un timp, în noi haine ai fost îmbrăcat;
Bucură-te, că tot atunci, într-un nou mormânt ai fost aşezat;
Bucură-te, mireasmă aleasă a virtuţilor monahiceşti;
Bucură-te, dragoste arzătoare şi ocrotitoare ce acoperi mănăstirea;
Bucură-te, tămăduire a tuturor celor ce vin la tine cu credinţă;
Bucură-te, rugăciune ce vindeci rănile cele cu neputinţă de alinat;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 8


Sfârşindu-ţi călătoria ta pământească, Preacuvioase Iona, călugării mănăs-tirii te-au pregătit pentru înmormântare, găsind pe trupul tău lanţurile pe care le purtai în taină; şi le-au aşezat pe perete alături de mormântul tău, pentru ca cei care vor vedea nevoinţele tale, purtate pentru mântuire, mulţu-mire lui Dumnezeu să înalţe, strigând: Aliluia!

Icosul 8


Toată obştea mănăstirii tale, fericite Iona, cu soborul de preoţi şi credin-cioşi, cu lacrimi şi cântări, te-au petrecut la mormânt. Şi au aşezat trupul tău în peştera făcută de Dumnezeu, în apropiere de biserica Adormirii Maicii Domnului, de tine săpată în munte şi de către preoţii de la Pskov sfinţită, cu puterea Sfintei Treimi. Iar noi, la racla cu rămăşiţele tale cinstite venind, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, odihnă întru bucuria Domnului şi în mireasma preafrumoasă a sfinţeniei;
Bucură-te, trecere prin moarte fără a cunoaşte putreziciunea;
Bucură-te, trup înveşmântat în hainele neputrezirii de către harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, tămăduitor al bolnavilor ce aleargă la sfânta ta raclă;
Bucură-te, mângâietor al celor ce vin la tine cu credinţă;
Bucură-te, tăria şi întărirea celor slăbiţi cu duhul;
Bucură-te, rugăciune ce aperi familiile creştine;
Bucură-te, grabnic ajutător al călugărilor;
Bucură-te, purtător al greutăţilor mănăstirii împreună cu Marcu;
Bucură-te, odihnire împreună cu el în peşteră;
Bucură-te, că cu duhul tău nu ne părăseşti nici pe noi;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 9


Îngerii cereşti cu bucurie sufletul tău au primit, Cuvioasă maică Vasa! Şi ducându-l în locaşurile cereşti, împăratul slavei lisus Hristos te-a încununat cu cununa dreptăţii, gătită tuturor celor care-L iubesc pe El. Şi ni te-a dăruit mijlocitoare şi rugătoare binecuvântată, pentru care cu bunăvoire îi strigăm: Aliluia!

Icosul 9

Nimeni nu poate să spună slava pregătită de Domnul în împărăţia Cerului sfinţilor Lui, moştenitoarea căreia te-ai învrednicit să fii, Cuvioasă maică Vasa! De această slavă învredniceşte-ne a ne împărtăşi, cu sfintele tale rugă-ciuni, pe toţi care-ţi cântăm cu bucurie:
Bucură-te, veselire duhovnicească în cămara Cerescului împărat;
Bucură-te, milostivă privire spre noi din înălţimea cerurilor;
Bucură-te, rugăciune ce acoperi pe călugării mănăstirii;
Bucură-te, că te-ai arătat unor credincioşi în vedenii;
Bucură-te, oprire grabnică a mâinii profanatoare care s-a atins de racla cu sfintele tale moaşte;
Bucură-te, înfricoşare a aceluia cu foc ieşind din mormânt;
Bucură-te, că în rugul aprins al virtuţilor ne purifici;
Bucură-te, puterea bătrâneţii pentru părinţii noştri;
Bucură-te, ajutorul binecuvântat al copiilor noştri;
Bucură-te, ascultătoare a tuturor celor care se roagă ţie cu credinţă;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 10


Izbăvindu-i pe călugări de grijile lumii acesteia, ai înconjurat mănăstirea ta cu zid din piatră şi porţi din fier, Cuvioase Părinte Corneliu. Şi din împrej-muirea păcatului ai deschis porţi spre împăraţia Cerului, unde împreună cu îngerii te veseleşti şi lui Dumnezeu îi aduci cântare de: Aliluia!

Icosul 10


Încă de pe pământ pregătindu-te pe tine pentru împăratul Ceresc, ai primit cu bărbăţie moartea de la împăratul pământesc. Şi aşa ai fost trimis de către acela de la viaţa pământească în împărăţia Cerului. Pentru aceasta, uimindu-ne de chinurile tale pentru adevăr şi de muceniceasca ta îndrăzneală, cu lacrimi te chemăm:
Bucură-te, preaslăvite mucenice;
Bucură-te, cel pierdut pe nedrept de viforul clevetirii;
Bucură-te, rugăciune ce ne aperi de clevetire;
Bucură-te, purtare de grijă ce ne izbăveşti de cursele prietenilor răi;
Bucură-te, privire ce acoperi necontenit mănăstirea ta din înălţimea cerului;
Bucură-te, neobosit apărător de nenorociri;
Bucură-te, sfinte prin cinstitul tău sânge al căii de la poartă până la biserica Adormirii Maicii Domnului;
Bucură-te, cel ce pe groaznicul ţar l-ai adus la pocăinţă;
Bucură-te, cel cu multe daruri cinstit de catre el;
Bucură-te, cel ce de darurile bisericeşti binecuvântate ne-ai învrednicit şi pe noi;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 11


Cântare preaumilă vă aducem, Cuvioşilor Marcu şi Iona, Cuvioase Mucenice Corneliu şi Cuvioasă Maică Vasa înaintea raclei cu moaşte şi a icoanelor voastre sfinte stăm şi ne rugăm cu osârdie, ca unora care v-aţi învrednicit de locaşurile cereşti. Aduceţi-ne şi nouă liniştea împărăţiei Cerului, prin rugă-ciunile voastre, ca întru bucuria inimii să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11


Ca pe nişte luminători care staţi înaintea Altarului Domnului vă cinstim, chemându-vă să alungaţi întunericul patimilor şi păcatelor noastre cu razele rugăciunilor. Luminaţi din înălţime şi inimile noastre, ca să vă strigăm cu vrednicie:
Bucuraţi-vă, văzători ai luminii Sfintei Treimi;
Bucuraţi-vă, locuitori fericiţi ai lumii de Sus;
Bucuraţi-vă, stele cereşti ale locuinţelor pământeşti;
Bucurăte, Marcu, fericite stareţ;
Bucurăte, Iona, întâiul întemeietor al mănăstirii;
Bucură-te, că şi până în zilele noastre dăinuieşte biserica săpată de tine;
Bucură-te, Cuvioase Corneliu, fericit egumen al acestei mănăstiri şi slăvit mucenic;
Bucură-te, că până la chinurile muceniceşti ai îndrăgit această mănăstire;
Bucură-te, că şi până acum o vizitezi cu duhul tău;
Bucură-te, Vasa, vrednică ascetă, care eşti împreună cu soţul tău şi după moarte;
Bucură-te. că la îngroparea ta n-ai voit să laşi sicriul în mormânt, ci l-ai scos de două ori la suprafaţă;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat să se lase moaştele tale la suprafaţă, în peştera făcută de Dumnezeu.
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 12


Har şi milă cereţi lui Dumnezeu pentru noi, Cuvioşilor, prin rugăciunile voastre, că întărindu-ne în poruncile Sale, să primim de la El mântuire veş-nică şi lăudându-vă pururea, împreună cu voi să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Cântând nevoinţele preaminunate ale vieţii voastre şi slăvind minunile, vă rugăm, Cuvioşilor, ca pe nişte puternici rugători pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Voi, însă, aduceţi rugăciune fierbinte Stăpânului, ca să ne în-vrednicească de împărăţia Sa cerească, pe noi care cu dragoste vă cântăm:
Bucuraţi-vă, chipuri luminate de Duhul Sfânt;
Bucuraţi-vă, slujitori credincioşi ai Sfintei Treimi;
Bucuraţi-vă, împreună vorbitori cu îngerii;
Bucuraţi-vă, cântători ai slavei lui Dumnezeu împreună cu Arhanghelii şi îngerii;
Bucură-te, Marcu, călăuzitorul vieţii noastre;
Bucură-te, Iona, păstor preasincer;
Bucură-te, Corneliu, fierbinte mijlocitor în ceruri;
Bucură-te, Vasa, învăţătoare a evlaviei, strălucitoare prin virtute;
Bucuraţi-vă, preacinstiţi părinţi, care aţi strălucit în Mănăstirea Pecersk din Pskov;
Bucuraţi-vă, luminători ai sufletelor cu raze nestinse;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 13

O, Preacuvioşilor părinţi ai nostri şi mari făcători de minuni: Corneliu, Marcu, Iona şi maica Vasa! Cu smerenie înaintea voastră căzând şi plecându-ne genunchii înaintea raclelor cu moaşte, vouă ne rugăm: nu vă întoarceţi feţele de la cei ce vă cheamă cu inima înfrântă şi smerită, rugaţi-L pe Domnul puterilor, ca să păstreze în pace ţara noastră, iar această mănăstire să o întărească, şi tuturor celor care se nevoiesc într-însa, mântuire veşnică să le dăruiască. Ajutaţi-ne, drepţilor ai lui Dumnezeu, să zidim în sufletele noastre biserică luminată şi cu virtuţi înfrumuseţată, ca să se sălăşluiască în ea Sfânta Treime! Înconjuraţi-ne cu zidul rugăciunilor voastre, ferindu-ne de săgeţile păcatului şi ispitelor, ca să vieţuim aici pe pământ bineplăcuţi lui Dumnezeu şi împărăţia veşnică să o moştenim, lăudând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în întreit sfântă cântare: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi

Icosul 1

Îndrăgind viaţa cea cu îngerească asemănare şi lepădând deşertăciunea lumii, v aţi îndreptat în adâncimea pădurilor de pe malul râului Kamenet. Iar în Sfântul Munte de acolo, pe trei pietre v-aţi înălţat rugăciunile către
Dumnezeu, să vă dăruiască viaţă veşnică în locaşurile cereşti. Pentru aceasta, vă cântăm:
Bucuraţi-vă, rugători nefăţarnici înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că adâncul pădurilor prin rugăciune l-aţi înmiresmat;
Bucuraţi-vă, lacrimi vărsate pentru iertarea păcatelor;
Bucuraţi-vă, sfinte nevoinţe ce aţi încununat apele râului Kemenet;
Bucuraţi-vă, nevoinţe prin care a izvorât bucurie tuturor credincioşilor;
Bucuraţi-vă, minţi netemătoare de întunericul nopţii;
Bucuraţi-vă, îndepărtare a fricii necuvioase de la toţi credincioşii;
Bucuraţi-vă, rugătorii noştri preaminunaţi;
Bucuraţi-vă, mijlocitorii noştri preabuni;
Bucuraţi-vă, milostivire prin care vazduhul s-a sfinţit;
Bucuraţi-vă, bună mireasmă a credinţei, ce umpli inimile noastre;
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

Condacul 1

Nevoitori aleşi ai lui Hristos şi tari rugători către Dumnezeu, care v-aţi nevoit cu râvnă în Sfântul Munte şi lângă râul Kamenet aţi întemeiat o mă-năstire în cinstea Maicii Domnului, Preacuvioşilor părinţi ai noştri Marcu, Iona şi Corneliu şi maica Vasa, cu smerenie vă lăudăm. Şi ca unii ce aveţi îndrăzneală către Domnul, pomeniţi-ne pe noi, care petrecem în suferinţe şi necazuri, chemându-vă:
Bucuraţi-vă, Cuvioşilor părinţi, întemeietori prealăudaţi ai mănăstirii Maicii Domnului!

 
 
 
Cerca
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal