Acatistul Sfintei Veronica - PAROHIA VARESE

Du-te la conținut

Meniul principal :

Acatistul Sfintei Veronica

 

Acatistul Sfintei Veronica


12 Iulie
  

Condac 1:

Folositoare caldă câștigându-te pe tine, ne rugăm ție, noi, nevrednicii, și, ca ceea ce ai arătat chipul lui Iisus Hristos, dăruiește-ne să-L vedem și noi, sus în cer, ca să te cinstim și să-ți cântăm: Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Icos 1:

Înger pe pământ te-ai arătat, slujind Domnului în vremea înfricoșatelor Lui Patimi, și, precum îngerul I-a slujit în vremea postirii celei de patruzeci de zile, așa și tu, în singurătatea drumului Crucii; pentru aceasta te fericim, zicând:
Bucură-te, Veronica, prin care cunoaștem Chipul Stăpânului nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, prin care vedem pătimirea;
Bucură-te, milostivire către osândiți și dosădiți;
Bucură-te, bunătate mai presus de inimile omenești;
Bucură-te, mila de Patima Celui Milostiv;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a te atinge de fața Stăpânului;
Bucură-te, Veronica, ucenica lui Hristos;
Bucură-te, că ai întrecut pe cea care a uns picioarele Domnului cu mir;
Bucură-te, că aceea picioarele a cuprins, iar tu fața lui Hristos;
Bucură-te, prin care ne închinăm chipului Mântuitorului;
Bucură-te, prin care ne amintim de Sfintele Lui Patimi;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 2:

Văzând Sfânta Veronica prin fereastra casei părintești pe Stăpânul Hristos dus la răstignire, s-a umplut de negrăita milă de Cel ce lucra Tainele mântuirii și, cunoscându-L, I-a cântat: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegerea cea neînțeleasă de cărturarii norodului căutând Sfânta Veronica să o înțeleagă, se întreba pe sine, zicând: Cum pătimește Hristos? Și, cunoscându-L pe El a fi singur Dumnezeu, s-a înfricoșat; iar noi, cinstind înțelegerea ta, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, slujitoarea lui Iisus;
Bucură-te, că ai ușurat Patima Lui;
Bucură-te, că ai mângâiat pe Maica Lui;
Bucură-te, că ai șters sudoarea Feței Lui;
Bucură-te, că ai căștigat iubirea Lui;
Bucură-te, că ai fost preavitează;
Bucură-te, că Apostolii au fugit, iar tu ai îndrăznit;
Bucură-te, căpetenia mironosițelor;
Bucură-te, că, îndrăznind, ai biruit;
Bucură-te, că, biruind, ai câștigat;
Bucură-te, că ai lepădat frica părintească;
Bucură-te, că ai câștigat dragoste dumnezeiască;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 3:

Puterea Celui de sus a umbrit atunci pe Sfânta Veronica, de a trecut prin mulțimea tulburată și a șters fața cea acoperită de sânge și sudoare a iubitului Mire, iar noi cu inima cântăm: Aliluia!

Icos 3:

Mahramă curată, ai alergat ca un fulger printre tulburătorii evrei, iar Cel ce știe toate, știind dorirea ta cea bună, Sfântă Veronico, a binevoit a se întipări Sfântul Său Chip spre mustrarea în veci a celor ce nu L-au cunoscut Dumnezeu și Om; iar noi, lăudând priceperea ta, zicem:
Bucură-te, fericită între fecioare;
Bucură-te, prealăudată pentru fapta bună;
Bucură-te, preamilostivă cu inima;
Bucură-te, că ai mângâiat pe Mângâietorul;
Bucură-te, că ai șters Fața Celui ce a șters păcatul lumii;
Bucură-te, că ai odihnit pe Cel ce a odihnit pe cei împovărați;
Bucură-te, că ai făcut bucurie celor îndurerați ce priveau la cele ce se făceau;
Bucură-te, că tu singură te-ai făcut năframă neîntinată;
Bucură-te, îndulcirea lacrimilor nemângâiate;
Bucură-te, lauda neamului omenesc;
Bucură-te, cinstea fecioarelor;
Bucură-te, ceea ce arăți lumii pe Mântuitorul în vremea pătimirii;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 4:

Vifor de gânduri îndoielnice având, Ucenicii Domnului L-au părăsit, dar Sfânta Fecioară Veronica, prin luminarea Darului, cunoscând că pătimirea lui Hristos este spre mântuirea lumii, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-a Veronica pe noroade hulind pe Iisus și, alergând înainte și văzându-L, L-a cunoscut că este Dumnezeu și Om, prin Taina întrupării. Pentru aceasta, noi îi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, curăția cea neîntinată;
Bucură-te, că ai îndrăznit a privi la Soarele dreptății;
Bucură-te, că ai covârșit pe cei văzători;
Bucură-te, că luminezi ochii tuturor;
Bucură-te, că prin tine s-a păstrat Chipul lui Hristos;
Bucură-te, că ne înveți pe noi să aflăm Chipul Domnului;
Bucură-te, apă lină în care S-a oglindit Dumnezeu, lăsându-ți Chipul Său;
Bucură-te, cunoscătoarea mântuirii;
Bucură-te, că tainele cerești le-ai văzut;
Bucură-te, dragoste aprinsă către Hristos;
Bucură-te, aflătoarea mântuirii;
Bucură-te, solitoarea noastră către Iisus;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 5:

Văzându-te pe tine, fecioară, tatăl tău, alergând înaintea lui Iisus și cu mahrama stergându-I Fața, s-a mâniat și te-a închis, ca nu cumva să mergi după Iisus; iar tu, având pe Iisus, Cel dorit și dulce în mahramă, la El uitându-te, cu dragoste cântai: Aliluia!

Icos 5:

Necunoscând tatăl tău adevărul, socotea ca să te prindă și să te piardă, dar tu, lăsându-1, ai urmat Sfinților Apostoli și Sfintelor femei întru propovăduirea Adevărului. Drept aceea, primește de la noi aceste laude:
Bucură-te, muceniță de bunăvoie;
Bucură-te, că te-ai unit prin dragoste cu Mirele Cel Mare;
Bucură-te, că ai fost primită în ceata îngerească;
Bucură-te, că ai fost retezată de coas păgânească;
Bucură-te, că ai moștenit împărăția cerească;
Bucură-te, că ai zdrobit ura părintească;
Bucură-te, ceea ce cu picior grabnic ai ajuns la locuința cerească;
Bucură-te, că acum vezi Fața lui Iisus în strălucirea Lui cea dumnezeiască;
Bucură-te, că ai întrecut pe femeia care a uns picioarele Lui cu mir;
Bucură-te, că Fața Lui ai șters când nimeni nu îndrăznea;
Bucură-te, că mare îți este darul dat de Hristos;
Bucură-te, că acum ai înflorit în sânul Sfintei Treimi;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 6:

Mărturisitori se fac toți cei ce văd Chipul lui Hristos închipuit cu minune pe mahramă, și, pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu, învățându-i cum să cunoască împreună cu cei ce știu taina, cântând: Aliluia!

Icos 6:

Strălucit-a în Ierusalim darul tău, prin închipuirea Chipului nefăcut de mână, prin tine dăruit nouă celor credincioși, care ne închinăm cu credință Sfântului Chip și pe tine te lăudăm așa:
Bucură-te, ca ție ți-a încredințat Iisus talantul Său;
Bucură-te, că te-a aflat credincioasă Darului Său;
Bucură-te, că și tu ai rodit viața de Serafim;
Bucură-te, diamant din cununa lui Hristos;
Bucură-te, mărgăritar aflat în apa cea mai de jos;
Bucură-te, începătoarea dogmei creștinești;
Bucură-te, învățătoarea închinării dumnezeiești;
Bucură-te, ca și tu ai vădit dumnezeirea Lui;
Bucură-te, că tu ai arătat lumii întâi pătimirea Lui;
Bucură-te, că Chipul Cel Sfant al Lui văzându-L demonii se cutremură;
Bucură-te, folositoare oamenilor;
Bucură-te, veselie credincioșilor;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 7:

După răstignirea și învierea lui Iisus, adunându-se Apostolii cei risipiți și văzând chipul cel dumnezeiesc în mâinile tale, pe mahramă, spăimântându-se și bucurându-se, cântau: Aliluia!

Icos 7:

Avgar, regele Edesei, văzând chipul lui Iisus, nu acesta al pătimirii, ci al dumnezeirii, a crezut din inimă și L-a dat lumii spre încredințarea tuturor că Mesia a venit în lume. Văzând și pe Cel al pătimirii, prin tine dat credincioșilor, te laudă, zicând:
Bucură-te, propovăduitoarea lui Hristos;
Bucură-te, porumbița darului Lui;
Bucură-te, podoaba fecioarelor;
Bucură-te, lauda mironosițelor;
Bucură-te, lucrătoarea Sfintelor Icoane;
Bucură-te, că ai avut dragoste dumnezeiască;
Bucură-te, că ai vădit rușinea păgânească;
Bucură-te, că ai stins focul idolilor;
Bucură-te, că ai fost mărturisitoare;
Bucură-te, că ai avut dragoste nebiruită;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 8:

Negrăite au fost milostivirea și răbdarea Fiului lui Dumnezeu, că a suferit să fie ștearsă Fața Lui Cea dumnezeiască de o tânără fecioară; că numai El singur cunoștea dragostea cea fierbinte din sufletul ei și numai ea în acea vreme Îi cânta Lui: Aliluia!

Icos 8:

Văzând lucrarea cea străină a icoanei lui Hristos, să uităm cele pământești, să ridicăm mintea la cer și să înțelegem cum Dumnezeu a lucrat noua mântuire, iar pe fecioara Veronica, cu cuvinte de laudă să o cinstim:
Bucură-te, mireasă credincioasă;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, inima în care s-a scris Sfântul Cuvânt;
Bucură-te, biserică aleasă de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cea dintâi inchinătoare a sfintelor icoane;
Bucură-te, începătoarea dreptei credințe;
Bucură-te, cea nebună pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, cea defăimată pentru Domnul Hristos;
Bucură-te, că nu ți-ai cruțat viața;
Bucură-te, că ai uitat de tine pentru dragostea Lui;
Bucură-te, că ai defăimat cinstea ta pentru El;
Bucură-te, că ai fugit de fața tatălui tău;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 9:

Firea îngerească s-a mirat de lucrarea sfintei mahrame ce s-a închipuit în mâinile Sfintei Veronica și bucurându-se de lucrarea tainică, cânta: Aliluia!

Icos 9:

Spăimântatu-s-au ritorii, nepricepându-se cum s-a scris Chipul cel însângerat pe mahrama ta; iar noi, știind lucrarea Tainei, zicem către tine:
Bucură-te, ca ție ți s-a dăruit această Taină;
Bucură-te, că prin aceasta ai cunoscut înțelepciunea lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinirea rânduielilor Lui;
Bucură-te, că cei înțelepți ai lumii s-au făcut nepricepuți;
Bucură-te, că amuțesc gurile ereticilor;
Bucură-te, că rămân zadarnice întrebările lor;
Bucură-te, că se taie amăgirile rătăciților;
Bucură-te, că se rușinează ca nebunii, cei ce zic că Sfântul Chip este chip cioplit;
Bucură-te, zid tare al creștinilor;
Bucură-te, adevărata temelie a credinței;
Bucură-te, dreapta închinare a Sfintelor Icoane;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 10:

Pogorându-Se Mântuitorul să mântuiască neamul omenesc, prin tot chipul S-a dat tuturor, ca să-L vedem prin icoană, și, dorindu-L, să-L slăvim și să-I cântăm: Aliluia!

Icos 10:

Podoaba Bisericii dreptcredincioșilor și laudă nerușinată s-a dat în mâinile tale Sfânta închipuire pe pânză, ca, văzând ereticii cei de pe urmă, să se rușineze, iar cei ce cred, să cânte așa:
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, că prin tine s-a întărit închinarea Sfintelor Icoane;
Bucură-te, că prin tine și-a luat Biserica podoabă preafrumoasă;
Bucură-te, că ai fost biruitoare;
Bucură-te, apărătoarea Ortodoxiei;
Bucură-te, stânca muceniciei;
Bucură-te, de minuni făcătoare;
Bucură-te, a fecioarelor povățuitoare;
Bucură-te, mila către aproapele tău;
Bucură-te, ceea ce alungi eresurile;
Bucură-te, stingătoarea formelor păgânești;
Bucură-te, adâncul smereniei;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 11:

Împărate Sfinte, de n-am avea Icoana Ta, nici mântuirea noastră nu ar fi nădăjduită, dar Chipului Cel din Icoană, prin care s-a arătat puterea Ta, crezând și mulțumind, ne închinăm dumnezeirii Tale, cântând: Aliluia!

Icos 11:

Făclie prealuminoasă s-a arătat mahrama ta, Sfântă Veronică, că a aprins în lume lumina credinței celei adevărate a lui Hristos și a Sfintelor Icoane, pentru care îți cântăm și zicem:
Bucură-te, izvorule de apă al credinței;
Bucură-te, cădelnița cu focul dragostei;
Bucură-te, arătătoarea Soarelui Celui înțelegător;
Bucură-te, căldura focului mistuitor;
Bucură-te, mireasma sufletelor;
Bucură-te, picătura dulce a inimilor;
Bucură-te, alinarea patimilor;
Bucură-te, roadă coaptă în grădina raiului;
Bucură-te, că te-ai încununat cu slavă;
Bucură-te, smirna mirositoare a credinței;
Bucură-te, boboc de crin ceresc;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 12:

Vrând Iubitorul de oameni să dea har, mărturie ne-a dat Preasfântul Său Chip, ca, văzându-L, să ni se pară că suntem înaintea lui Dumnezeu și cuviincioasă închinăciune să aducem, cântând cântarea: Aliluia!

Icos 12:

Având înaintea noastră Chipul lui Hristos, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și al tuturor Sfinților, ne bucurăm, noi păcătoșii, de rânduiala lui Dumnezeu și pe Sfânta Veronica, cea care a îndrăznit întâi a se apropia de Dumnezeire, o lăudăm, zicând:
Bucură-te, rugătoarea noastră către Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, frumusețe cerească;
Bucură-te, floarea mucenicilor;
Bucură-te, întărirea Sfintei Biserici;
Bucură-te, mână mângâietoare;
Bucură-te, privire îndurătoare;
Bucură-te, sprijinitoarea sufletului meu;
Bucură-te, rugătoare către Dumnezeu pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră catre Dumnezeu;
Bucură-te, izbăvirea noastră de eresuri;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor din nevoi;
Bucură-te, și te roagă pentru cei ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 13:

O, preamilostivă Sfântă Muceniță Veronica, care te-ai învrednicit de minunea cea nespusă a Sfintei Mahrame, primește acest mic dar ce-ți aducem ție acum și aprinde întru noi flacăra iubirii de Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ca împreună cu tine să ne învrednicim a cânta în împărăția lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se citește de trei ori).

Apoi se zice din nou: Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger pe pământ te-ai arătat, slujind Domnului în vremea înfricoșatelor Lui Patimi, și, precum îngerul I-a slujit în vremea postirii celei de patruzeci de zile, așa și tu, în singurătatea drumului Crucii; pentru aceasta te fericim, zicând:
Bucură-te, Veronica, prin care cunoaștem Chipul Stăpânului nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, prin care vedem pătimirea;
Bucură-te, milostivire către osândiți și dosădiți;
Bucură-te, bunătate mai presus de inimile omenești;
Bucură-te, mila de Patima Celui Milostiv;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a te atinge de fața Stăpânului;
Bucură-te, Veronica, ucenica lui Hristos;
Bucură-te, că ai întrecut pe cea care a uns picioarele Domnului cu mir;
Bucură-te, că aceea picioarele a cuprins, iar tu fața lui Hristos;
Bucură-te, prin care ne închinăm chipului Mântuitorului;
Bucură-te, prin care ne amintim de Sfintele Lui Patimi;
Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!

Condac 1:

Folositoare caldă câștigându-te pe tine, ne rugăm ție, noi, nevrednicii, și, ca ceea ce ai arătat chipul lui Iisus Hristos, dăruiește-ne să-L vedem și noi, sus în cer, ca să te cinstim și să-ți cântăm: Bucură-te, Veronica, mironosița lui Hristos!


 
 
 
Cerca
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal