Din viaţa Sfintei Neomartire Arghira - PAROHIA VARESE

Du-te la conținut

Meniul principal :

Din viaţa Sfintei Neomartire Arghira

5
MAI
2014

Documentar . Pr.Silviu State . 5 mai 2014

Sfânta Neomartiră Arghira, născută în Prusia Bitiniei (astăzi oraşul Bursa din Turcia) în jurul anului 1692, prăznuită la 30 aprilie, a suferit martiriul aproape în aceeaşi perioadă cu Sfinţii Brâncoveni.

Gheorghe şi Suzana, părinţii sfintei, au fost ortodocşi bizantini foarte virtuoşi şi iubitori de Dumnezeu. Crescută şi educată în credinţa ortodoxă, Sfânta Arghira şi-a însuşit temeinic încă din copilărie dragostea de Dumnezeu şi devotamentul faţă de neamul său. În acele vremuri, încă mai locuiau greci ortodocşi pe meleagurile Asiei Mici şi, în lupta pentru supravieţuire a micii comunităţi de origine bizantină, urmaşii bizantinilor erau foarte atenţi la formarea fiecărei familii.

Frumoasa Arghira s-a căsătorit cu un tânăr grec, însă după Sfânta Cununie a fost supusă la multe presiuni de un paşă - eparhul din Bursa din acele vremuri. Acesta o forţa să-şi abandoneze soţul şi credinţa pentru a o lua în haremul său. La sfatul părinţilor, Arghira, însoţită de soţul său, a plecat din cetatea natală la Constantinopol, la rudele şi cunoscuţii familiei. Din relatările grecilor se ştie că prigonitorul care o urmărea nu a renunţat şi, folosind puterea şi persecuţia asupra rudelor tinerei Arghira, a aflat de plecarea ei şi a trimis soldaţi pentru a o aduce cu forţa în rândul femeilor sale. Atunci, cartierele locuite de grecii ortodocşi constantinopolitani au fost aprig controlate până ce prigonitorii au găsit-o pe Sfânta Arghira. Pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, iar grecii o apărau, asupritorii au folosit braţul legii şi au acuzat-o pe nedrept de revoltă şi insultă la adresa religiei otomane şi astfel au condamnat-o la închisoare pe viaţă. Părinţii ei au încercat zadarnic să obţină o judecată dreaptă pentru eliberarea fiicei lor, dar nu au reuşit. Se spune că Arghira, când era în închisoare, a fost ameninţată că nu poate să fie liberă decât în condiţiile în care renunţă la credinţa creştină şi acceptă să devină soţia paşei din Bursa. De aceea, ea a trimis vorbă părinţilor că nu-i foloseşte să fie liberă dacă este forţată să devină păgână şi rămâne în închisoare, dar rămâne a lui Iisus Hristos.

Contemporană cu Sfinţii Martiri Brâncoveni

În aceeaşi perioadă, pentru credinţă au suferit şi Sfinţii Martiri Brâncoveni. În anul 1714, Sfânta Arghira era deja de câţiva ani în temniţa cruntă pentru femei ce se afla în Prikydion - Haskoy.

Persecuţia şi suferinţa din închisoare au fost grele pentru Sfânta Arghira, care atunci când avea voie cosea cu acul şi ţesea cămăşile rupte ale celorlalte femei închise. Din mărturia gardienilor, se ştie că Sfânta Arghira se afla într-o continuă rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Se spune că firul de aţă pe care l-a primit odată, deşi îl folosea, îl găsea tot atât de lung precum îl primise în fiecare dimineaţă când se trezea, şi astfel ea cosea mereu cu firul dăruit de Dumnezeu pentru celelalte persoane. Închisoarea se afla la aproximativ 400 de metri faţă de Biserica Sfintei Paraskevi-Prikydion din Haskoy. Atunci când se auzea clopotul bisericii, Sfânta Arghira era cu inima la rugăciune şi foarte mult îşi dorea să se împărtăşească. Bunul Dumnezeu i-a împlinit dorinţa şi ca o dovadă că a primit jertfa ei de credinţă, înainte de a muri slăbită de suferinţă, Mântuitorul i s-a arătat şi a împărtăşit-o oferindu-i-Se prin zeama unui bob de strugure.

Minuni la mormântul Sfintei Arghira

Sfânta Arghira a adormit în Domnul la 5 aprilie 1725, în urma cruntelor chinuri trupeşti pe care le-a suferit timp de şaisprezece ani în temniţa din Haskoy şi a fost înmormântată în gropniţa nobiliară ce se găseşte în incinta cimitirului Bisericii Sfintei Paraschevi din Haskyoi, veche bazilică bizantină rectitorită de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu la anul 1692. Din anul 2004, acest sfânt lăcaş a devenit biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Treime“ din Istanbul. Cimitirul Bisericii Sfintei Paraschevi-Prikydion era în aceea vreme gropniţă patriarhală şi nobiliară pentru urmaşii foştilor demnitari bizantini, iar sfânta a fost înmormântată acolo pentru că închisoarea se afla în apropiere. La data plecării ei la Dumnezeu, părinţii sfintei încă trăiau, dar nu o mai văzuseră de la vârsta de 18 ani, când sfânta a plecat spre Constantinopol să-şi salveze credinţa. La trei ani după îngropare, în timpul patriarhului Paisie al II-lea, în anul 1728, părinţii ei au venit la biserica din Haskoy şi au rugat Patriarhia să le aprobe deshumarea fiicei lor. (După alţi constantinopolitani, se spune că părinţii ei, după condamnare, n-au mai ştiut nimic despre Arghira şi nici despre închisoarea unde era, dar an de an veneau să-şi caute fiica, şi în primăvara anului 1728 au găsit-o în biserica din Haskoy, înconjurată de credincioşii care se închinau la moaştele ei. Atunci ar fi aflat şi grecii din Haskoy cine era sfânta din biserica lor.)

Locuitorii din zonă mărturiseau că la mormântul sfintei se arătau anumite semne care au atras atenţia, iar patriarhul, şi pentru a lămuri acele semne, şi-a dat acordul pentru deshumare, chiar dacă trecuseră doar trei ani de la înmormântare. La mormântul sfintei, lumânările ardeau mult timp, chiar zile întregi, în condiţiile în care oriunde în altă parte s-ar fi topit normal. Florile de primăvară, care în condiţii normale s-ar fi uscat în cel mult o lună, în ciuda căldurii toride a verii, rămâneau înflorite până toamna târziu, iar păsările cerului, fără să murdărească mormântul sfintei, zilnic veneau, ciripeau sau cântau şi stăteau pe mormântul sfintei, peste care deseori noaptea se aşeza o pală de lumină şi o străjuia.

Deshumarea trupului sfintei s-a făcut la 30 aprilie 1728 şi a fost găsit neputrezit şi bine mirositor. Patriarhul de Constantinopol, Paisie al II-lea (1726-1732), venind de la Fanar la Haskoy pentru a se încredinţa de aceste fapte şi de manifestările de evlavie ale credincioşilor, a stabilit cinstirea Sfintei Arghira printr-un act de canonizare pentru data de 30 aprilie.

Sfintele moaşte ale Neomartirei Arghira, până în septembrie 1955, s-au aflat într-o raclă din lemn, aşezată în partea stângă a Bisericii Sfintei Paraschevi, sub scara amvonului. Acestea erau fără cap, deoarece potrivit unei mărturii, în anul 1728, în ziua deshumării, acesta a fost desprins de trupul sfintei de către un monah rus care l-a dus în Rusia. În fiecare an, grecii din Constantinopol se adunau la 30 aprilie la cinstirea Sfintei Arghira care, pentru minunile din secolele XVIII-XIX până la 1955, era iubită de creştini, dar apreciată şi de turci, fiindcă de la începutul cinstirii ei până astăzi este considerată ocrotitoarea croitoreselor şi a celor care confecţionează pânzeturi în Constantinopol.

În anul 1955, grecii din Constantinopol au fost deposedaţi de case, arestaţi şi supuşi la multe suferinţe şi nedreptăţi. În septembrie 1955, printre alte multe clădiri ale grecilor ortodocşi a avut de suferit şi Biserica „Sfânta Paraschevi“ din Haskoy. Sfintele moaşte ale Sfintei Arghira au fost arse, împreună cu racla în care se aflau, în locul numit „briane“, partea cea mai întinsă care se afla la acea vreme în faţa intrării de nord a gardului bisericii, ce a fost construit în zilele noastre. Au fost salvate numai părticele din sfintele moaşte, mâna sfintei, care a fost luată de paraclisierul de atunci al bisericii, vrednicul de pomenire Theoharis, care le-a ascuns şi apoi le-a predat Patriarhiei Constantinopolului, unde au fost păstrate pentru câţiva ani. Sfintele moaşte au fost reaşezate în biserica reînălţată a Sfintei Paraschevi în anul 1961, fiind puse în racla de marmură, înfrumuseţată cu icoana Sfintei Neomartire, în locul unde înainte de evenimentele din 1955 se găsea icoana Născătoarei de Dumnezeu.

O parte din sfintele moaşte - din mâna sfintei - sunt păstrate într-o raclă din aur şi argint la sediul Patriarhiei din Balat - Fener şi aceste sfinte moaşte în fiecare an sunt aduse de ierarhul eparhiot, Mitropolitul Ghenadios de Sasima, pentru procesiune şi închinare la ziua de prăznuire a Sfintei Neomartire Arghira.

În vechime, în timpul procesiunii cu sfintele moaşte, racla era purtată de femei şi fete, ce primeau în schimbul acestei osteneli ca binecuvântare ace de cusut şi părticele de aţă ce fuseseră înainte atinse de aceleaşi sfinte moaşte.

Sfânta Arghira şi Sfinţii Martiri Brâncoveni au fost contemporani, au primit aceeaşi moarte martirică şi împreună sunt protectorii comunităţii româneşti de astăzi din Constantinopol la Biserica „Sfânta Paraschevi“-Prikydion din Haskoy.


Pr.  Silviu State

 
 
Cerca
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal