Meniul principal :
Explicarea Sfintei Liturghii – Ecfonisul Ecteniei Mari
După ce încredințăm lui Dumnezeu dragostea și credința vieții noastre prin răspunsul cântat al credincioșilor – „Ție Doamne”, preotul se roagă la Dumnezeiasca Liturghie cu Rugăciunea Antifonului întâi: Doamne, Dumnezeul nostru, a Cărui stăpânire este neasemănată și slavă neajunsă, a Cărui milă este nemăsurată și iubire de oameni negrăită, Însuți Stăpâne, după milostivirea Ta, caută spre noi și spre această sfântă biserică și fă bogate milele Tale și îndurările Tale cu noi și cu cei ce se roagă împreună cu noi, – iar încheierea rugăciunii se face cu ecfonisul: Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p.53-
Așa cum reiese din rugăciune, „ preotul roagă pe Dumnezeu, Stăpânul lumii, să trimită din slava și negrăita Lui iubire de oameni, milele și îndurările Sale cele bogate peste Sfânta Biserică și peste toți cei ce sunt împreună în rugăciunea liturgică”. (Preot Ilarion V. Felea, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Suceava, 2012, p.109)
O rugăciune frumoasă care încununează ectenia și care se spune în sfântul altar la fiecare Sfântă Liturghie, dar care, nu ne este cunoscută, decât prin cateheză și de credincioșii care participă în bisericile unde rugăciunea se spune cu voce tare.
(Referitor la rugăciunile antifoanelor, dacă alături de preot slujește și un diacon care spune în fața sfintelor uși ectenia mare, preotul aflându-
Iar după rugăciunea antifonului, prin care se invocă împlinirea tuturor celor cerute în timpul ecteniei, întotdeauna cu voce tare, tărie și evlavie, se spune ecfonisul. Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”
Orice ectenie se încheie cu un ecfonis. Acesta este un cuvânt grecesc care înseamnă rostire înaltă şi clară. Ecfonisul are un caracter concluziv, fapt pentru care se deschide cu particula ”Că”, referindu-
„Toate cererile și rugăciunile Sfintei Liturghii se încheie cu un ecfonis de laudă către Sfânta Treime, precum: „Că a Ta este stăpânirea și împărăția și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”; „Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”; „Că Sfânt ești Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”; „Ca sub stăpânirea Ta, totdeauna fiind păziți, Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”; „Cu îndurările Unuia născut Fiului Tău, cu Care împreună ești Binecuvântat, cu Preasfântul și Bunul și de viața făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”; „Că Tu ești sfințirea noastră și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”.
Dumnezeu în Treime, așa cum vedem, este amintit în mai multe rânduri la Sfânta Liturghie, în special când la strană se cântă canoanele cu Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh…
Dogma Sfintei Treimi este fundamentul credinței noastre. Dumnezeul creștinilor este Unul în Trei Persoane, o taină dumnezeiască și cutremurătoare pentru mintea noastră. Dogma Sfintei Treimi era necunoscută oamenilor Vechiului Testament. Ea transpare doar din câteva versete și aruncă raze palide, luminând oarecum inimile oamenilor.
Ceea ce însă a fost sub voal pentru întreaga lume antică, chiar și pentru iudei, s-
Sfântul Augustin l-
Toate cererile, rugăciunile și tainele se încheie cu un imn doxologic către Sfânta Treime, pentru că Dumnezeu este prezent peste tot și prin Duhul Sfânt ne ajută pe toți, fără excepție, căci „Însuși Duhul Se roagă pentru noi, cu suspine negrăite”(Romani 8,26). Dacă El n-
Cuvintele acestea s-
Prezența vie și în tot locul a lui Dumnezeu, precum și comuniunea reală cu El se numește theokoinonie. Preotul, slujitorul Celui Preaînalt, îl preamărește pe Dumnezeu, își înalță mâinile către El, ca un alt Moise. Cele săvârșite la Sfânta Jertfă ne arată iubirea de oameni și bunătatea lui Dumnezeu.
Dragostea Lui este de neînțeles în manifestări, fără margini, incomparabilă în dărnicie și nobilă în trăsături. Prin Sfânta Jertfă nu primim de la Dumnezeu milostenii și mângâieri omenești, ci iubire împărătească, domnească, măritoare, care știe să se jertfească și să se răstignească. Iubirea divină întinde Masa vieții veșnice și ne cheamă la Cina Domnească și la Potirul nemuririi. Ea se auto obligă (exprimarea este omenească) la jertfă, pentru că ne spune: „Nu trebuia oare să pătimească Hristos”? (Luca 24,26) Tot aceasta este cea care ne împinge să venim la Cină: „… silește-
Preotul Silviu State