Explicarea Sfintei Liturghii – Ectenia Întreită - PAROHIA VARESE

Explicarea Sfintei Liturghii – Ectenia Întreită (Să zicem toți, din tot sufletul și din tot cugetul nostru, să zicem!)

http://episcopia-italiei.ro/mps/?p=4529
PUBLISHED 23RD FEBRUARIE 2019

                             După Sfânta Evanghelie și predică, în Sfântul Altar preotul se roagă în taină, ca inimile creștinilor prezenți să rămână deschise înaintea lui Dumnezeu și desface ilitonul (acoperământul Sfântului Antimis). Împărtășirea cu Dumnezeu Cuvântul prin citirea și explicarea Sfintei Scripturi în cadrul primei părți a Sfintei Liturghii, numită Liturghia Cuvântului, este urmată de ectenia întreită pe care o rostește preotul din fața sfintei mese sau diaconul din naosul bisericii. Prin ectenia întreită înțelegem invocarea stăruitoare a milei lui Dumnezeu printr-un șir de cereri pe care diaconul (sau preotul) le adresează lui Dumnezeu, poporul continuând rugăciunea prin răspunsul “Doamne miluiește!” rostit de câte trei ori. Limbajul liturgic românesc și slav a consacrat termenul de ectenie pentru orice succesiune de cereri sau îndemnuri la rugăciune adresate de către diacon (sau de către preot în lipsa acestuia) la care credincioșii răspund cu “Doamne miluiește” sau “Dă Doamne”. În limbajul liturgic grecesc termenul de ectenie, potrivit înțelesului său (ectenie înseamnă insistent, prelung, stăruitor), se folosește, mai ales, pentru ceea ce noi numim ectenia întreită. Această ectenie cuprinde un șir stăruitor de cereri prin care se invocă mila lui Dumnezeu și ajutorul Lui pentru trebuințele generale ale vieții îmbrățișând întreaga comunitate bisericească, atât pe cei vii cât și pe cei adormiți. Pe drept cuvânt, o putem numi o ectenie a milei deoarece este o invocare continuă a milei lui Dumnezeu culminând în ecfonis cu mărturisirea lui Dumnezeu ca milostiv, ca Unul care se apleacă la noi coborând din necuprinderea și sfințenia lui neapropiată și neatinsă de noi. În ectenia întreită, întreaga putere rugătoare a Bisericii se concentrează asupra omului, asupra nevoilor lui. Caracterul ei de rugăciune pentru nevoile particulare ale omului a făcut ca cererile ecteniei întreite să varieze în timp și de la o regiune la alta, în funcție de condițiile concrete, până la o relativă fixare a lor în zilele noastre. La ectenia întreită se pot adăuga cereri speciale pentru diferite situații și diverse categorii de credincioși.!

Ectenia cererii stăruitoare începe prin chemarea preotului sau a diaconul slujitor care se roagă spunând: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem! Iar poporul răspunde cu Doamne miluieşte.

„Precum Hristos, seara în grădina Ghetsimani, înainte să-L prindă: fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga (Luca 22,44), și sudoarea cădea pe pământ, și la rădăcinile copacilor ca niște picături de sânge…, așa trebuie să ne rugăm și noi; cu aprinsă căldură și credință din tot sufletul și din tot cugetul. Aflându-ne la Sfânta Liturghie, să cugetăm numai la Hristos și la nimic altceva, în afară de ceea ce El ne vestește. Astfel, împlinim ceea ce preotul ne îndeamnă cu stăruință la începutul ecteniei:

–Sa zicem toți, din tot sufletul și din tot cugetul nostru, să zicem! Dar câți dintre noi, cei care ne aflăm în biserică, împli­nim acest îndemn? Din păcate, suntem prezenți cu trupul, dar absenți cu duhul, și cu puterile sufletești amorțite!”2

Cândva, Sfântul Nicolae Planas tămâia la ceasul al IX-lea, când strana cânta: „Ceea ce ești mai cinstită…”. A trecut prin fața unei doamne care stătea în strană, dar n-a tămâiat-o. După aceea s-a oprit și a tămâiat de 5-6 ori, o strană care era liberă. Când s-a încheiat Sfânta Liturghie, doamna a mers la el și i-a zis: – Părinte Nicolae, la ceasul al IX-lea pe mine nu m-ai tămâiat, dar ai tămâiat o strană goală!

Eh, doamna Gheorghia, dar nu erai acolo! Strana aceea este a doamnei Maria care este bolnavă. Aceea era acasă, dar cu inima și cu mintea era aici. Dumneata ai fost cu trupul, dar cu mintea în altă parte.3

Să zicem toți din tot sufletul și din tot cugetul nos­tru, să zicem …. Aceste cuvinte îndeamnă pe credincioșii din biserică și pe toți clericii din orice treaptă a preoției. Sfântul Nicolae Cabasila, referitor la aceasta spune: „Ectenia cererilor este rugăciunea pentru credincioșii care țin poruncile Evangheliei și sunt următori iubirii de oameni a lui Hristos. Ei sunt păstorii Bisericii, dacă își împlinesc îndatori­rile lor, dacă țin și învăță cele scrise în Evanghelie, dacă conduc bine turma lui Hristos și atunci merită să fie în centrul rugă­ciunilor obștești.”4

Apoi, Slujitorul continuă: Doamne, Atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte! Și poporul răspunde: Doamne miluieşte. Îl mărturisim pe Dumnezeu ca Atotstăpânitor dar, în același timp, și ca Dumnezeu al părinţilor noștri și de aceea îndrăznim să-L rugăm să ne audă și să-și reverse mila Lui peste noi.

În continuarea ecteniei, slujitorul, preot sau diacon, se roagă spunând: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește. Iar poporul răspunde prin chemarea ajutorului și-a milostivirii lui Dumnezeu, cântând: Doamne miluiește (întreit). Inspirată de începutul Psalmului 50, această cerere este o invocare a milei lui Dumnezeu și, în același timp, o mărturisire a milostivirii dumnezeiești. Ne îndreptăm întreg sufletul și cugetul spre Dumnezeul cel Atotstăpânitor cunoscând marea Sa milă și având credința că nu-și va întoarce fata Lui de la noi, ci ne va auzi și ne va milui. Atunci, când cineva cere milă de la Dumnezeu înseamnă că cere și împărăția Lui și ajutorul pentru ascensiunea pe care trebuie să o urmeze, plenitudinea ajutorului de care omul are nevoie spre mântuire..

Încă ne rugăm pentru Prea Fericitul Părintele nostru DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru Înaltpreasfinţitul Mitropolit IOSIF al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, pentru Preasfințitul nostru Episcop SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și pentru Preasfințitul Arhiereu Vicar ATANASIE de Bogdania pentru sănătatea și mântuirea lor.5  Este cererea pentru Întâistătătorul Bisericii Locale și pentru Chiriarhul eparhiei din care comunitatea parohială face parte, adică pentru ierarhul eparhiot în numele căruia preotul slujește pe credincioșii parohiei, ierarh care prin Sfântul Antimis de pe Sfânta Masă certifică canonicitatea și comuniunea de credință și har în care se află parohia respectivă. Episcopul eparhiot ne poartă pe toți în rugăciunile sale înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, Care ni se împărtășește prin harul și mandatul apostoliei pe care ierarhul îl împlinește, ca cel ce este plenitudinea slujirilor pentru mântuirea în Hristos a întregii comunității din care facem parte, și este ființial să ne rugăm pentru ierarhul prin care Dumnezeu lucrează mântuirea noastră.

Încă ne rugăm (aici se pomeneşte Cârmuirea țării, după îndrumările Sfântului Sinod), pentru sănătatea şi mântuirea lor: Încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru ocârmuirea țării, pentru mai marii orașelor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos oaste, pentru sănătatea și mântuirea lor.6 Conducătorii și ostașii țãrii sunt cei de care depind condițiile externe în care își desfășoarã Biserica activitatea. De aceea, ne rugăm ca Domnul să le lumineze mintea și inima, să-i aducã la dreapta credințã și să-i mântuiascã. Rugăciunea noastră îmbrățișează de asemenea întreg poporul român de pretutindeni, cerând mântuirea lui.

Următoarea cerere este: Pentru frații noștri preoți, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi și monahii, și pentru toți cei întru Hristos frați ai noștri.

Cine sunt frații noștri întru Hristos pentru care ne rugăm? Există două răspunsuri:

Primul cuprinde toată ceata păstorilor (patriarhi, mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi, preoți, diaconi și toți monahii).

Al doilea, are un spectru mai larg. Când Domnul Iisus Hristos a venit în lume și S-a aplecat către omul smerit și disprețuit, l-a numit pe acesta fratele Lui. Deci, cel care ascultă de voia lui Dumnezeu este rudenia lui Iisus Hristos, precum El însuși ne spune: „Cel care face voia Tatălui Meu din ceruri este fratele Meu și sora Mea…”(Matei 12,50).

In limba greacă, „frate” este cel născut din aceeași ma­mă cu altul. După Evanghelie, în sens duhovnicesc, frați sunt cei născuți de Biserică, Mama spirituală a credincioșilor.

Pântecele mamei este înlocuit de cristelniță și, precum copiii care se nasc din același pântece se numesc frați, tot așa și cei care se botează și ies din colimvitra ortodoxă, aceeași pentru toți, sunt creștini. De aceea, în fiecare biserică ortodoxă nu trebuie să existe străini, ci doar frați în Iisus Hristos. Trebuie să ne cunoaștem, să ne înfrățim, să strângem și să înrudim relațiile noastre, să fim mai aproape unul de altul, să ne dăm sărutarea iubirii, surâsul și îmbrățișarea lui Hristos.  Să nu o facem ipocrit, mincinos, ci cu căldură și ardoare din tot sufletul și din toată inima.

Suntem „mădulare în parte”(I Corinteni 12,27) ale lui Hristos, deci frați.  Deosebirile din societate sunt distrugătoare: bogat, sărac, militar, conducător, deputat, profesor universitar, elev, student, agri­cultor, învățat, neînvățat, inginer, muncitor. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, copiii Lui și frați între noi. Distincțiile lumești sunt în afară Bisericii, ele nu trebuie să existe aici.

Creștinii sunt frați între ei și precum frații stau la masă și mănâncă împreună după ce-și fac rugăciunea, în același fel, în Biserică, toți creștinii, așezați și adunați în jurul aceleiași Mese, împreună cu îngerii și Arhanghelii, Heruvimii, Serafimii, Profeții, Drepții, Apostolii și Sfinții, mănâncă același Trup și beau același Sânge.

După Sfinții Părinți, suntem „consângeni cu Hristos”, purtăm în vinele noastre același Sânge.

Frățietatea nu trebuie, însă, să se limiteze doar la Bise­rică, ci să se prelungească și în societate, spre cele din afară, dezinteresat. Cartea „Faptele Apostolilor” mărturisește că acestea se întâmplau în Biserica Primară unde toate erau în comun: „Iar inima și sufletul mulțimii celor ce au crezut era una și nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obște”(Fapte 4,32).

Cuvântul „fraternitate ” l-au folosit și l-au exploatat mulți, grupări sociale, națiuni, chiar și revoluții, precum cea franceză care avea drept lozincă: „Fraternitate, egalitate, liber­tate”. Formula este frumoasă, dar irealizabilă fără Hristos, pentru că cine nu aparținea acestei „frățietăți”, era pândit de ghilotină, adică decapitat.

Francezii au eșuat în această cauză nu pentru că n-a voit Dumnezeu, ci pentru că n-au voit oamenii, și la fel se întâmplă și acum. Învățătura lui Hristos și Biserica Lui propovăduiesc coexistența pașnică a oamenilor, buna înțelegere și iubirea între ei, în fiecare zi, de fiecare dată când se săvârșește Sfânta Litur­ghie. Acestea însă nu se împlinesc, nu pentru că Dumnezeu nu vrea, căci El le propovăduiește, ci pentru că omul nu le doreș­te, nici eu, nici tu, nici altul, și ne numim creștini!

Frățietatea este indispensabilă, dar în Hristos, pentru că nici-un sistem social n-a reușit până astăzi s-o realizeze. Și dovadă este prăbușirea socialismului utopic.

Viața creștină, însă, se sprijină pe faptul că unde trei sau patru cred și au ca regulă de viață Evanghelia și Sfânta Jertfă, această mică adunare, constituie imaginea fraternității în Hristos.

Dacă aceasta pot s-o realizeze cei puțini, o pot împlini și cei mulți, dar numai în Iisus Hristos.

Noi toți care suntem în Biserică ne mărturisim și ne împărtășim cu Preacuratele Taine, avem o credință, un Botez, o Euharistie, o dogmă, o slujire în comun și o luptă, de aceea suntem datori, până nu este prea târziu, să înflăcărăm credin­ța noastră, să umplem bisericile dar și inimile cu Hristos, să-L mărturisim în tot locul și pretutindeni, strigând: „Cred în Hristos”. Domnul Însuși a zis: „Dar vă spun vouă, prietenii Mei: nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta nu au ce să mai facă”(Luca 12, 4). Adică, nu vă temeți de cei care vă vor ucide trupurile, vă vor tăia mâinile sau vă vor scoate dinții și ochii, ci temeți-vă de cei care vor avea puterea să scoată credința din inimile voastre.

Vin timpuri grele și puterile răului se vor strădui „ca să înșele, dacă este posibil, și pe cei aleși”(Matei 24,24). Dumnezeu să ne păzească și să ne lumineze! Când însă, nu avem bună înțelegere, iubire, pace în casele și familiile noastre, când lipsesc din relațiile noastre îndelunga răbdare, dragostea, ascultarea, cum vom realiza o viețuire frățească în Hristos Iisus? Cum? Rugându-ne din tot sufletul și din toată inima Pentru cei întru Hristos frații noștri.7

Sfânta Liturghie  ne reunește în Hristos pe toți frații de credință și adresează chemarea către toți semenii noștri să vină și să trăiască în harul și frățietatea sacramentală a Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Preotul Silviu State (Varese)

Surse:

1). Pr. Prof. Florin BOTEZAN, „Explicarea Sfintei Liturghii”, p.74;

ftp://188.138.185.83/Biblioteca/_Colectie_RO/Liturgica/Florin%20Botezan%20-%20Explicarea%20Sfintei%20Liturghii.pdf

2). Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p.146;

3). Marta Monahia, „Sfântul Părinte Nicolae Planas”, op. cit., pag. 61-62),cf. Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, op.cit.pp.146-147;

4). Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștei Liturghii, Editura Arhiepiscopia Bucureștilor, 1989, p.33;

5). Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – pentru preoți, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p.74-75;

6). Ibidem
7). Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p.148-149.