Explicarea Sfintei Liturghii – Înțelepciune, drepți! Să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor! - PAROHIA VARESE

Explicarea Sfintei Liturghii – Înțelepciune, drepți! Să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!

PUBLISHED 2ND FEBRUARIE 2019

În timpurile primare, când se săvârșea Sfânta Litur­ghie, exista rânduiala și regula ca la citirile din Sfânta Evanghelie, creștinii să stea în picioare. Slujitorii și poporul cu multă liniște și evlavie ascultau pericopa din Sfânta Evanghelie, îndemnul Drepți are însă o importanță adâncă și este a doua oară când se rostește (prima data la Vohodul Mic când preotul ridică Evanghelia cruciș și zice Înțelepciune, Drepți!)

Slujitorul face semnul crucii și binecuvântează zicând Pace tuturor. Poporul: Și Duhului Tău. Suntem îndemnați să fim drepți trupește și sufletește atunci când ascultăm Sfânta Evanghelie dar și cu pace în suflet așa cum preotul și poporul își urează unii altora. Sfântul Isidor Elipsiotul ne spune că Pace tuturor este binecuvântarea autentică a lui Hristos. De ce? Pentru că este ultima arătare a Iui Hristos în lume (Sfântul Isidor Pelusiotul, Epistola 822, P.G. 78, 265 C). Când S-a ridicat la ceruri, Domnul a binecuvântat pe Apostoli: „Și, pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de dânșii și S-a înălțat la cer”(Luca24,51). Adică, până în ziua celei de-a doua veniri, ca Judecător, Mântuitorul va binecuvânta lumea prin intermediul preotului. Binecuvântarea înălțării va continua până atunci, ca și mijlocirea Fiului, Care stă de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, întru plinătatea slavei. Deci, când ne binecu­vântează preotul, ne transmite Binecuvântarea lui Hristos, Dumnezeu-Omul.

În Sinaxarul noilor martiri, al Sfântului Nicodim Aghioritul, ni se consemnează întâmplarea cu Ahmed care, intrând în biserică, la binecuvântarea preotului, a văzut ieșind din degetele acestuia raze de lumină, care se îndreptau către inimile credincioșilor. Aceasta este minunea binecuvântării. (Sfântul Nicodim Aghioritul, Sinaxarul neo-martirilor, Tesalonic,1984,p.509)

Înainte să înceapă citirea cu atenție a pericopei evan­ghelice, se vestește Evanghelistul. Preotul zice: din Sfânta Evanghelie de la Matei, sau de la Marcu, sau de la Luca, sau de la Ioan, citire.

Oricine ar fi Evanghelistul, un lucru este sigur: Evanghelia vestește toate câte a spus și a făcut Domnul nostru Iisus Hristos, adică: minuni, învățături, legi și porunci; de asemenea și toate câte a suferit: Patimile înspăimântătoare, Răstignirea, Moartea, mormântul, Învierea, deci viața Lui pe pământ, de la Buna Vestire și Naștere în orașul Betleem, până la Înălțare.

Dar, Evanghelia nu este doar descrierea unor evenimente istorice despre Iisus Hristos, nu ne amintește doar de fapte trecute, ci ne orientează, în același timp, către împărăția Cerurilor! Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că: „acestea s-au scris ca să credeți că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață întru numele Lui”(Ioan20,31). Nu este vorba de istorie, ci de meta-istorie, de descoperirea Dumnezeului Celui viu. Cartea Sfântă ne mai dezvăluie sfârșitul lumii sensibile, că acesta va veni, vine, și că odată cu moartea noastră, deja a venit, urmat de judecata particulară. Ea nu ne învață doar ce s-a întâmplat în „timpul acela”, ci ne vestește și ne propovăduiește sfârșitul lumii și a doua venire a lui Hristos. Vestea cea bună a mântuirii ni se face cunoscută, dar prin pocăință: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția Cerurilor”(Matei4,17), așa începe Domnul propovăduirea Lui.

„Deveniți cetățeni ai cerului încă de acum, înainte să vă apuce moartea”, acesta este mesajul citirii pericopei evanghe­lice la Sfânta Jertfa, acest lucru ne spune preotul. Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie și Sfântul Potir constituie Sfânta Euharistie. Atât noi preoții cât și voi credincioșii, putem vedea Sfânta Evanghelie și Sfântul Potir pe Sfânta Masă.

În prima parte, introductivă, a Sfintei Liturghii, până la rugăciunea catehumenilor, Sfânta Evanghelie ocupă un loc central, după citirea pericopei evanghelice însă, aceasta se așează într-o parte și se desface Sfântul Antimis pe care se așează Cinstitele Daruri la Vohodul Mare. Sfânta Evanghelie este și Carte Sfântă de slujbă a Bisericii, de aceea se pece­tluiește cu semnul Sfintei Cruci, se strânge la piept și se sărută de preot, cu ochii, cu buzele și cu toată inima. Când încheie de citit pericopa, acesta închide Sfânta Evanghelie și în timp ce se cântă pe larg: Slavă Ție, Doamne, Slava Ție! – conform vechiului tipic – trece el însuși pe la toți credincioșii din Biserică și, fiecare, făcându-și semnul Sfintei Cruci, o sărută . Acest obicei, astăzi, s-a transferat, în timpul Utreniei, numai în duminici, când se citesc cele 11 Evanghelii ale învierii. După citirea Evangheliei de la Utrenie, în timp ce se rostește pe larg Psalmul 50, preotul cu Evanghelia la înăl­țimea feței și mâinile acoperite cu mânecuțele, stă în mijlocul bisericii, iar credincioșii, unul câte unul, trec și o sărută.

După închinare, Sfânta Evanghelie se așează în pronaos sau în alt loc pentru închinare, în partea din spate a naosului, pentru ca s-o sărute după aceea și creștinii întârziați. Există însă alte două obiceiuri foarte bune care țin de evlavia și respectul față de Evanghelia însăși.

Primul – este ca acei creștini care intră în biserică, în timp ce se citește Evanghelia, să se oprească în pronaos. Este un moment deosebit al slujbei ortodoxe și toți rămân nemișcați.

De asemenea, rămânem nemișcați și nu forfotim în Biserică, atunci când se citesc cei șase Psalmi la Utrenie, dimi­neață. Timpul acesta reprezintă vremea cât va dura a doua veni­re: „o clipeală de ochi”. (Când vine Parusia se desființează timpul și începe judecata lui Dumnezeu…, Hristoase mântuiește-ne!).

Al doilea obicei: când se citește Sfânta Evanghelie din­tre Sfintele Uși, multe mame cu copii lor – în special la sate – se apropie și îngenunchează (sub analog), așteaptă cuvântul lui Dumnezeu care cade peste ei, îi acoperă și îi spală cu puterea cea vie, care iese din el „și-i vindecă pe toți”(Luca 6,19). Însă, din cauza dezordinii și a zgomotului, obiceiurile acestea s-au desființat. În primele veacuri, creștinii ascultau citirea din Evanghelie cu mâinile ridicate, dar și obiceiul acesta a slăbit și, cu trecerea vremii, a dispărut cu desăvârșire. Trebuie păs­trată o ordine, un respect și o rânduială în Sfânta Liturghie.



Evanghelia de dimineață se citește din Sfântul Altar, din partea dreapta a Sfintei Mese pentru că textul de la Utre­nie, se referă la evenimentul Învierii. Preotul închipuie acum pe îngerul de la mormânt (în cazul de față Sfânta Masă) care a vestit femeilor purtătoare de mir Învierea. Veșmintele lui sunt albe precum ale îngerului: „și era înfățișarea lui ca fulgerul și îmbrăcămintea albă ca zăpada”(Matei 28,3). (Obligația îmbrăcării veș­mintelor albe este poruncă în codicii vechi ai primelor veacuri cu fundament scripturistic).

Slujitorul stă în partea dreaptă a Sfintei Mese pentru că Evanghelia sfântului Marcu ne spune că atunci când mirono­sițele au intrat în mormântul gol „au văzut un tânăr așezat în partea dreaptă, înfășurat în veșmânt alb și s-au înspăimântat” (iarăși apare veșmântul luminat!) (Marcu 16,5). La fel și preotul, ca un alt înger, trebuie să stea în dreapta Sfintei Mese.

El merge în mijlocul bisericii cu Evanghelia pentru a fi sărutată credincioșii. Și să se închine Domnului care după Înviere a intrat prin ușile încuiate (Ioan 20,19) și a venit în mijlocul ucenicilor, în Sionul Sfânt, și a primit închinăciunea lor.

Odată, un monah era arhondar la o mănăstire din Sfântul Munte (arhondarul este cel care se îngrijește de străini, pregătește paturile, oferă gustare și băutură. Slujirea este obositoare, în special la Sfântul Munte, unde în fiecare zi sunt foarte mulți închinători). Acesta obosise tare în ascultarea pe care o făcea continuu de cinci ani și a cerut egumenului să-l înlocuiască. – Fă ascultare, i-a zis starețul, și vei ospăta și îngerii. – Blagosloviți! I-a răspuns monahul. După puțin timp, într-o seară, după ce închisese  porțile mă­năstirii, ostenit cum era, s-a așezat puțin, a deschis Noul Testa­ment și a început să citească. Deodată, a văzut intrând pe ușa arhondaricului un tânăr frumos, îmbrăcat în alb. – Binecuvântați, părinte! i-a zis. Citiți Evanghelia Împără­ției’! Fericit sunteți! Și, înainte să apuce să răspundă arhondarul, care se pier­duse, a continuat: – Mă iertați că vă întrerup, dar sunt tare înfometat. Arhondarul, uimit dar politicos, i-a zis: – Poftiți, vă rog, așezați-vă să vă pregătesc ceva. Cum vă numiți? – Mihail, a răspuns tânărul. La repezeală, voios, a început cu sârguință să pregătească masa pentru tânărul îmbrăcat în alb. In acel ceas nu și-a dat bine seama, după aceea și-a amintit că-l impresionase îmbrăcămintea lui. – Cât timp mâncați, i-a zis, o să vă pregătesc și chilioara și o să vă aduc și puțină salată. Mergând să ia farfuria cu salată, din instinct a întors capul, să-l privească pe tânăr, acesta însă dispăruse! In tot cazul, fusese Arhanghelul Mihail. De atunci zelul ospitalității i-a crescut și-și amintea de întâmplare cu emoție. Este vorba de părintele Filaret, egumenul de mai târziu al sfintei Mănăstiri Costamonitou. (Kotsoni Ioanichie Ieromonahul „Buchete din gradina Maicii Domnului” op. cit., pag. 164-165).

Dacă Arhanghelul a fericit Scriptura lui Dumnezeu și învățătura ei cea Sfântă, diavolul se străduiește prin gânduri să destrame mintea noastră, să semene zâzania, să distrugă bogăția duhovnicească a Evangheliei ce ține viu cuvântul lui Dumnezeu în noi.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că auzirea cuvântului lui Dumnezeu ne poartă spre Împărăția Cerurilor. Evanghelistul pe care-1 ascultăm este îndrumătorul nostru în cetatea Ierusalimului de Sus și, intrând pe poarta deschisă de acesta, avem nevoie de efort susținut, pentru că cetatea este de rang împărătesc și strălucită. Să deschidem, așadar, larg, porțile cugetului, să ne ascuțim auzul și cu evlavie să ne închinăm Împăratului Hristos.

Citirea din Evanghelie este Paradisul de unde izvorăște Sfântul Duh cu zeci de mii de râuri ale căror valuri nu sunt valuri de apă ci harismele Duhului însuși. Acest izvor se împarte fiecărui suflet, fără să se împuțineze și să dispară, se oferă desăvârșit tuturor și fiecăruia în parte (Sfântul Ioan Hrisostom „Comentariu la Evanghelia Sfântului Matei” Omilia I, EPE 9,47-49).

Hristos, în mod deplin, intră în fiecare suflet. Cuvintele Lui din Evanghelie și, prin extensie, din Sfânta Scriptură, dobândesc „substanță” în anumite suflete deosebite, și devin uneori hrana care satură, alteori se schimbă în lumina care limpezește mintea și o deschide pentru primirea sensurilor dumnezeiești. Atunci înțelesurile dobândesc alte dimensiuni, care conduc la veșnicie. Harismele treimice ale Duhului Sfânt sunt atât de numeroase, încât insistăm nu numai pe valoarea și necesitatea ascultării pericopei evanghelice cu evlavie sporită dar și pe studierea acasă a Noului Testament, a Psaltirii, a Profeților și a Sfintei Scripturi, în general. Mesajul minunat din Sfânta Evanghelie este Hristos, Vestea cea Bună a mântuirii.

Sfântul Ioan Gură de Aur se întreba: „Ce lucru poate fi comparat cu Evanghelia? Dumnezeu este pe pământ, omul în cer, toate s-au unit, îngerii dănțuiesc cu oamenii, oamenii participă la viața îngerilor și a celorlalte puteri cerești. Și este posibil să vezi încheiat războiul îndelungat (adică împăcarea lui Dumnezeu cu omul), pe diavol rușinat, duhurile rele puse pe fugă, moartea biruită, paradisul deschis, blestemul dispărut, păcatul izgonit dintre oameni, înșelăciunea alungată, adevărul revenit, puterea evlaviei răspândindu-se peste tot și rodind din plin viața cerească”( Sfântul Ioan Gură de Aur „Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan”, Omilia I, EPE 12, 429)

Textul evanghelic este izvorul de viață care ni s-a dat cu ușurință, căci nici n-am ostenit, nici n-am asudat și ni se va cere răspuns dacă L-am iubit pe Dumnezeu până la moarte, „moarte pe cruce”(Filipeni2,8).

Creștinii nu trebuie să vină la Sfânta Liturghie după citirea Evangheliei, conform îndreptarului vechi al Bisericii.  Desigur, există pricini binecuvântate precum: distanța mare, pruncii, vremea friguroasă în multe rânduri, dar să ne silim în efortul nostru și Dumnezeu ne va ajuta. Sunt câțiva, din fericire puțini, care pleacă din timpul Sfintei Liturghii și con­form Canoanelor Bisericii care sunt foarte dure, ei trebuie afurisiți: „Ca cei care provoacă dezordine și disprețuiesc Preacuratele Taine” (Alivizatu Amilka, „Sfintele Canoane”, Canonul V, Atena 1923, pag.11).

Să nu ne mâhnim când nu înțelegem nimic, căci cum vom pricepe având în noi atâta neorânduială și confuzie? Cum vom vedea când inima noastră este stăpânită de atâta întuneric? Patimile noastre, egoismul, mândria, cugetarea după trup, mintea neluminată și credința puțină, acedia, lenea, mânia, împietrirea, iubirea de averi, nemilostivirea, răutate a și atâtea altele, întunecă mintea și inima noastră.

Creștinii primelor veacuri iubeau mult cercetarea Sfin­telor Scripturi, pe când noi, preoții duhovnici de astăzi, suntem foarte mulțumiți dacă reușim să smulgem chiar și o promi­siune comodă de la cei care se spovedesc, că vor cugeta la patru-cinci versete pe zi. Este o rușine pentru noi creștinii ortodocși să nu cercetăm Sfânta Scriptură, în timp ce ereticii o știu pe dinafară. Așa vom câștiga mântuirea și vom birui pe diavol? Astfel ne vom război cu patimile, noi cei adormiți?

În 1960 eram diacon la Mitropolia din Tesalonic și am mers la o librărie religioasă ca să iau o carte. înăuntru l-am întâlnit pe părintele Leonida, predicatorul de atunci al Sfintei Mitropolii. N-au trecut nici două minute și a intrat o bătrânică, în jur de 75 de ani. A dat bună ziua, a luat binecuvântare de la părintele Leonida și a cerut o Biblie. Părintele Leonida a întrebat-o: – Știi să citești, măicuță? – Nu, a răspuns bătrâna.

– O cumperi ca s-o faci cadou copiilor sau vreunui nepot? – Nu, nu! a răspuns bătrâna. – Atunci ce faci cu ea dacă nu știi să citești? O pui la icoană? – Nu, nu. – Atunci? – Părinte, o iau ca dimineața și seara să stau înaintea icoanei lui Hristos cu candela aprinsă, s-o deschid la început și să-i zic Domnului: „Hristoase al meu, eu nu știu carte, însă toate câte sunt scrise pe pagina aceasta să mi le pui întâi în inima (și a arătat locul inimii), apoi în minte (și a arătat fruntea) și să mă luminezi să spun cele scrise, întâi copiilor și nepoților mei, iar după aceea tuturor celor care însetează după cuvântul Tău”.

Puțin timp am rămas fără glas, de uimire. Apoi, părintele Leonida a binecuvântat acel suflet fericit și i-a dăruit un Nou Testament. (Din consemnările personale)

Personal, am primit o lecție și cred că acest suflet sfințit va judeca pe mulți dintre noi, clerici și laici, pentru nepăsarea și indiferența pe care o arătăm față de studiul Sfintei Scrip­turi, ignorând porunca lui Dumnezeu care ne spune: „La legea Lui va cugeta ziua și noaptea” (Psalmul1,2). Cercetați Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine” (Ioan 5,39).

Evanghelia ne îndrumă la buna înțelegere a lucrării poruncilor, la vederea duhovnicească curată a Sfintei Treimi, a teandriei (divino-umanitatea) lui Iisus Hristos și, în general, la lucrare a Iconomiei întrupării.

Sfântul Ioan Damaschin aseamănă Sfânta Scriptură cu Raiul, adică grădina ce are poartă, și zice: „Să batem la ușa Raiului minunat al Sfintelor Scripturi, cel cu bună mireasmă, cel mai dulce și mai fericit, care atinge inima noastră când este întristată, o mângâie când este tulburată, o îmblânzește și o înalță”. „Sfânta Scriptură, prin cercetarea ei, ne ridică gândul la înălțimea Porumbelului dumnezeiesc și ne duce pe aripi de argint la Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, care domnește peste împărăția Cerurilor, la moștenitorul Stăpânului viei celei înțelegătoare”. Sfântul continuă: „Să nu batem însă la poarta Sfintei Scripturi cu indiferență, săvârșind ceva forțat sau împovărător, ci cu multă stăruință și răbdare, să nu deznădăjduim, pentru că numai așa ni se va deschide ușa împărăției lui Dumnezeu”.

Când citim Evanghelia și nu înțelegem textul să nu ne prindă deznădejdea, ci să continuăm cercetarea ei și, la un moment dat, Dumnezeu poate ne va da luminarea și răspunsul.

Să întrebăm deci pe părinți prin scrierile lor, care explică Sfânta Scriptură, apoi Biserica și pe duhovnici, cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „Cere să înveți de la părintele tău și acesta îți va vesti adevărul” (Sfântul Ioan Damaschin „Expunere exactă”, op. cit., pag. 397) Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune următoarele: „Hristos a numit în mod fericit pe Sfânta Scriptură, drept ușă, pentru că aceasta ne îndrumă și ne apropie de Dumnezeu, ne mode­lează firea și ne îmblânzește, ne face oițe și ne păzește de vrăjmași. Poarta este sigură; închide intrarea ereticilor și a înșelătorilor, ne oferă certitudine și ne dă învățătura adevă­rată, nu ne lasă să trăim în minciună și în amăgire. Exemplele Drepților care au suferit atâtea încercări și au reușit să le depășească nu sunt puțin e în Sfânta Scriptură.

Povestirile sfinților cu feluritele lor pătimiri, ne dăruiesc putere și ne întăresc credința. Sfinții martiri au fost primii următori ai patimilor lui Hristos și apoi ai Drepților și ai sfinților credinței noastre. De aceea, și sfântul Pavel a folosit mijlocul acesta ca să mângâie pe anumiți creștini. Când a scris Epistola către Evrei, a dat ca exemple de răbdare, tărie și credință pe profetul Daniil și cei trei tineri, pe profetul Ilie, Elisei și atâția alții. Și Sfântul Ioan Gură de Aur încheie: „Făcându-se cineva părtaș patimilor martirilor, ia cele pe care le-au suferit alții, chiar și numai cu amintirea și cu pomenirea, aduce mângâiere, cere, se îndurerează și suferă”. Ca să nu deznădăjduim, așa dar și să ne aplecăm în fața încercărilor care vin și ne necăjesc, să alergăm toți la exemplele Sfintelor Scripturi, ale sfinților și ale lui Iov care la un moment dat a auzit: „Au murit cei zece copii ai tăi” și el a răspuns: „Fie numele Domnului Binecuvântat de acum și până în veac”(Iov 1, 21), răspuns pe care Biserica îl cântă în fiecare Sfântă Liturghie. Mintea noastră se luminează din izvoarele cuvântului dumnezeiesc, voința se învârtoșează, cre­dința se întărește iar hotărârile se reînsuflețesc.(Sfântul Ioan Gură de Aur, „Comentariu la Evanghelia Sfântului Matei”, Omilia II,EPE9, PP.75-77)

Toate câte ne-au spus Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Ioan Damaschin, confirmă faptul că Sfânta Scriptură, trebuie cercetată sistematic, ordonat și stăruitor. Nu este suficientă o lectură improvizată și superficială, o răsfoire grăbită. Nu ne putem juca cu Scriptura lui Dumnezeu, s-o banalizăm sau s-o desconsiderăm pentru că nu este ziar sau revistă, tele­vizor sau radio. Citirea și ascultarea Sfintei Evanghelii necesită ardoare și dăruire sufletească, schimbare și înfăptuire pentru a trăi influența binefăcătoare și atotputernicia cuvântului dumnezeiesc în viața noastră.”

Preot Silviu State (Varese)

Sursa: Protopresbiter Ștefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 134-142.