Explicarea Sfintei Liturghii – Înțelepciune - PAROHIA VARESE

Du-te la conținut

Meniul principal :

Explicarea Sfintei Liturghii – Înțelepciune

 

Explicarea Sfintei Liturghii – Înțelepciune! Drepți! Veniți să ne închinăm! Rugăciunea cântării întreit – sfinte.




Continuăm explicarea Sfintei Liturghii, reamintindu-ne înțelesurile tainice ale chemării preotului, care, în fața sfintelor uși fiind, înălțând, face semnul Sfintei Cruci cu Sfânta Evanghelie spunând: Înțelepciune! Drepți !1 arătând creștinilor participanți că Înțelepciunea cea adevărată, Învățătura Domnului Iisus Hristos este cuprinsă în Sfânta Evanghelie pe care trebuie să o ascultăm, Drepți ! adică în poziție cuviincioasă, și deci toți cei ce stau în străni trebuie să se coboare, iar cei de pe scaune să se ridice și să fie cu evlavie și cu luare aminte. Sfântul Nicolae Cabasila2 ne învață că este necesar să fim cu luare aminte, cu sârguință, cu adânc respect, îndreptându-ne greșelile neștiinței, nesimțirii și nepăsării să ne încordăm concentrarea, căci mare este tirania uitării și a împrăștierii care ne doboară și fără concentrarea cugetării la misterele Sfintei Liturghii, pierdem eficacitatea și folosul prezenței noastre la sfânta slujbă.

Însemnarea Sfintei Cruci cu Sfânta Evanghelie ne arată că prin Jertfa Mântuitorului pe Cruce ni s-a deschis raiul. Astăzi vei fi cu Mine în rai  (Luca XXII 40-43), a zis Mântuitorul răstignit, tâlharului pocăit de pe cruce și tot astfel, ne spune și nouă celor ce ne întoarcem către El, ne plângem trecutul și facem pocăința necesară, răstignindu-ne trupurile cu patimile și poftele  (Galateni V 24; II 20). Semnul Sfintei Cruci făcut cu Sfânta Evanghelie în fața sfintelor uși, ne mai reamintește de Mântuitorul, Care după 40 de zile de la Învierea Sa, înălțându-și mâinile asupra apostolilor, i-a binecuvântat pe dânșii și așa s-a înălțat la cer (Luca XXIV 50; Fapte I 9-12).

Intrarea preotului cu Sfânta Evanghelie în Sfântul Altar prin ușile împărătești, înseamnă intrarea  Mântuitorului în ceruri.3 Așezarea Sfintei Evanghelii pe Sfânta Masă, înseamnă că, Mântuitorul după ce S-a suit la ceruri, a șezut de-a dreapta Tatălui. Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui4. Acest adevăr de credință ne învață următoarele: Domnul Iisus Hristos, cu Același Trup cu care a El a pătimit și a înviat din morți, tot cu Același S-a suit la cer și șade de-a dreapta Tatălui;

Domnul Hristos numai ca om S-a suit la ceruri, căci El ca Dumnezeu a fost în ceruri și pe pământ; Omenirea pe care a luat-o odată din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, niciodată n-a lăsat-o, ci tot cu aceasta va veni să judece vii și morții, după cum Îngerii au zis Apostolilor: „Acest Iisus Care S-a înălțat de la voi la cer, așa va veni precum L-ați văzut pe El mergând la cer”(Fapte I 9-12).

Domnul Iisus Hristos este numai în ceruri cu Trupul pe care L-a purtat și cu care a viețuit pe pământ. Iar pe pământ este prezent în chip tainic în Dumnezeiasca Euharistie. Același Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu și Om este real la Epicleza Sfintei Liturghii în Dumnezeiasca Euharistie, căci pâinea proscomidită de pe sfântul disc se preface în Sfântul Trup, iar vinul din Sfântul Potir se preface în Sfântul Sânge. De aceea, trebuie să conștientizăm că primind Sfânta Euharistie ne împărtășim cu Însuși Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În timpul intrării preotului cu Sfânta Evanghelie, tot poporul se roagă prin cântarea: Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos! Mântuiește–ne pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morți, pe noi, cei ce-ți cântăm Aliluia. Când la Sfânta Liturghie este sobor de preoți, aceștia cântă închinându-se în mijlocul bisericii cântarea Veniți să ne închinăm, iar credincioșii fac închinăciuni și metanii.

Prin cântarea aceasta se arată superioritatea Atotputerniciei și milostivirii lui Dumnezeu, înaintea căruia trebuie să se plece tot genunchiul, al tuturor făpturilor, al celor cerești și al celor pământești (Isaia IV 23;Romani XIV 11; Filipeni II 10) Cuvintele „ Veniți să ne închinăm” sunt luate din psalmi: Veniți să ne închinăm și să cădem Lui și să plângem înaintea Domnului Celui ce ne-a făcut pe noi” (Psalmii 94;95;98;99)

Cuvintele: Mântuiește-ne pe noi! sunt luate din Sfânta Evanghelie: Doamne mântuiește-mă! (Matei XIV 30). Cuvintele Fiul lui Dumnezeu, sunt afirmația Apostolilor, Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu este, (Matei XIV 33; XVI 16), iar Cel ce ai înviat din morți tot din mărturisirea Învierii (Romani XVI 9; VII 4). Cuvintele: Cel ce ești minunat întru Sfinți, le găsim la psalmii 67/68, iar Pe noi cei ce-Ți cântăm Ție Aliluia, le întâlnim la cântările îngerilor în Apocalipsă I 1-3, 4-6,9.5

Cântarea Aliluia înseamnă Lăudați pe Domnul… slăviți venirea și arătarea Lui. Aliluia este o cântare prin care se răspunde la toate ieșirile (vohodurile) cu Evanghelia și cu Sfintele Daruri la Ca pe Împăratul.. și după priceasna Să se umple gurile noastre, ca semn al bucuriei cu care poporul credincioșilor primește venirea și arătarea Domnului,  cu fericirile Lui însoțite de harul mântuirii și adevărurile Evangheliei.6

După ce preotul a pus Sfânta Evanghelie pe Sfânta Masă, și s-a închinat cu trei închinăciuni (metanii mici), cu inima deschisă și duh smerit citește și rostește înaintea lui Dumnezeu, Cel prezent nevăzut înaintea sa, rugăciunea trisaghionului, a cântării întreit-sfinte.

„Înainte de secolul al VIII-lea, cântarea trisaghionului Sfinte Dumnezeule începea să fie precedată de rostirea cu voce tare a unei rugăciuni, numită a trisaghionului, diferită pentru Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și pentru Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Din secolul al X-lea, această rugăciune s-a generalizat, folosindu-se la ambele Liturghii. Rostirea în taină a acestei rugăciuni, după secolul al XII-lea, a dus la separarea ei de ecfonis și mutarea ei în timpul cântării trisaghionului. Dar logica desfășurării Sfintei Liturghii, conținutul rugăciunii și studiul istoric ne arată că, locul ei firesc este înainte de cântare, așa cum s-a păstrat la slavi până astăzi.

Rugăciunea trisaghionului este rostită de către protos (întâi stătător) în numele întregii adunări liturgice (clerici și credincioși) pentru a fi învredniciți a aduce, împreună cu îngerii, cântarea întreit-sfântă: Dumnezeule cel sfânt, Care întru sfinți Te odihnești, rugăciunea începe cu afirmarea sfințeniei lui Dumnezeu ca argument pentru cântarea întreit-sfântă. Dumnezeu este sfânt și Izvorul sfințeniei. Sfințenia reprezintă misterul lui Dumnezeu prin excelență, este profund apofatică, dar, în același timp, profund trăită. În simțirea și înțelegerea ei se poate înainta la infinit, dar cere din partea făpturilor tot mai multă curăție. Dumnezeu se odihnește întru sfinți datorită efortului lor de curățire responsabilă și de statornicire în fata prezenței Lui. Odihnindu-Se întru ei, îi face părtași de cea mai proprie însușire a Lui, de sfințenie, sălășluindu-Se cu sfințenia Sa în ei, astfel încât, sufletele lor ajung să “strălucească” de prezența dumnezeiască (Sfântul Isaac Sirul).

Cel ce cu glas întreit sfânt ești lăudat de serafimi și slăvit de heruvimi și de toată puterea cerească închinat; Revelația dumnezeiască (Isaia 6, 3; Apocalipsa 4, 8) ne învață că puterile îngerești Îl laudă, Îl slăvesc și I se închină lui Dumnezeu cutremurându-se de sfințenia Lui. Acestor puteri îngerești vrem să ne alăturăm și noi, conștienți de nevrednicia noastră, dar nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.

Cel ce dintru neființă întru ființă ai adus toate, Care ai zidit pe om după chipul și asemănarea Ta și cu tot harul Tău l-ai împodobit; Cel ce dai înțelepciune și pricepere celui ce cere și nu treci cu vederea pe cel ce greșește ci pui pocăința spre mântuire;

În fața sfințeniei lui Dumnezeu, lăudată de puterile cerești, ne aducem aminte că îngerii, oamenii și întreaga făptură au fost create de Dumnezeu din nimic, au fost aduse “dintru neființă întru fiinţă”. Dar omul, ca o cunună a creației a fost zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27) și împodobit cu tot harul (Facere 2, 7). Omul a căzut, dar Dumnezeu nu l-a lepădat, ci îi dă înțelepciune și pricepere și pocăință spre mântuire cu condiția să dorească aceasta și să o ceară. Adevărata înțelepciune este o harismă, un dar dumnezeiesc care presupune angajarea în lupta duhovnicească, prin împlinirea poruncilor lui Hristos și prin pocăința de greșeli.

Care ne-ai învrednicit pe noi, smeriții și nevrednicii robii Tăi, și în ceasul acesta a sta înaintea sfântului Tău jertfelnic și a-Ți aduce datorita închinare și preaslăvire.

Adunarea liturgică, clerici și credincioși, a intrat în cer și se află înaintea slavei sfântului jertfelnic al lui Dumnezeu. Avem conștiința nevredniciei noastre, dar și a datoriei de a aduce închinare și preaslăvire prin intonarea cântării întreit sfinte.

Însuți Stăpâne, primește și din gurile noastre ale păcătoșilor, întreit-sfântă cântare și ne cercetează pe noi întru bunătatea Ta. Iartă-ne nouă toată greșeala cea de voie și cea fără de voie; sfințește sufletele și trupurile noastre și ne dă nouă să slujim Ție cu cuvioșia în toate zilele vieții noastre. Slujirea cu cuvioșie și cântarea trisaghionului împreună cu îngerii presupune sfințirea sufletelor și a trupurilor noastre, adică curățirea de toate păcatele și umplerea de sfinţenia dumnezeiască, astfel încât, Dumnezeu să odihnească și întru noi. Dar acest lucru nu este posibil numai cu puterile noastre, de aceea apelăm la bunătatea lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților care din veac au bineplăcut Ție. Îi aducem rugători pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pe toți sfinții, pentru că în faptul sfințeniei lor avem dovada că rugăciunea noastră pentru sfințire nu este fără speranță de împlinire. Rugăciunea se încheie cu reafirmarea sfințeniei lui Dumnezeu, ca argument suprem pentru slăvirea Lui și intonarea cântării întreit-sfinte.”7

După terminarea vohodului și încheierea troparelor și condacelor, diaconul sau preotul se roagă zicând: Domnului să ne rugăm, iar poporul se roagă spunând: Doamne miluiește, în timp ce, diaconul, în sfântul altar, își pleacă capul către preot și zice încet: Binecuvintează Stăpâne vremea cântării întreit-sfinte! Preotul binecuvântându-l pe cap, spune cu glas înalt ecfonisul rugăciunii trisaghionului: Că Sfânt ești Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea! Apoi diaconul, venind către sfintele uși și arătând către icoana Mântuitorului din catapeteasmă, zice: Doamne mântuiește pe cei binecredincioși. Aceste cuvinte le repetă a doua și a treia oară, iar apoi chemarea zicând Și ne auzi pe noi.. După ce strana răspunde cu aceleași cuvinte, diaconul, continuă Și în vecii vecilor, iar strana confirmă Amin.8

Preotul Silviu State

Note:

1). Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p.141;

2). Nicolae CABASILA, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1997, p.50-53;

3). Protos. Nicodim MĂNDIȚĂ, Dumnezeiasca Liturghie cu  însemnătatea ei, Editura Buna Vestire, Bacău, 1994, p.226;

4). Liturghier p.170-171;

5). Protos. Nicodim MĂNDIȚĂ, op.cit., p.226-230;

6). Preot Ilarion V. FELEA, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Suceava, 2012, p.113;

7). Preot Florin BOTEZAN, Explicarea Sfintei Liturghii, p.55-57;

8). Liturghier p.145.

 
 
 
Cerca
Facebook Like Email Facebook Google+ Twitter Box
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal