La Constantinopol pe urmele Sfinților Martiri Brâncoveni - PAROHIA VARESE

Du-te la conținut

Meniul principal :

La Constantinopol pe urmele Sfinților Martiri Brâncoveni

 
 


La Constantinopol pe urmele Sfinților Martiri Brâncoveni

                                                                                                 PUBLISHED 15TH AUGUST 2019


 În istoria poporului nostru, Constantinopolul s-a dovedit a fi o cetate cu două peceți. Constantinopolul bizantin creștin, pecetluit ca Cetatea Ortodoxiei, a Sfintelor Sinoade și a Sfinților Părinți care a purtat de grijă ortodoxiei noastre, și Constantinopolul după 1453, din Imperiul Otoman, care s-a dovedit a fi fortăreața tumultoasă ce ne-a frământat aprig istoria neamului.

        Drumul Crucii Sfinților Brâncoveni a început după trădarea boierilor Cantacuzini, la noi acasă, la Curtea Domnească, în Miercurea Sfintelor Patimi, în ziua de 5 aprilie 1714. Încercăm să ne întoarcem cu trei sute de ani în timp și îl descoperim pe Domnitorul cu sufletul sfânt, înăbușit de durere și cu inima înlăcrimată de temuta suferință a morții pentru feciorii, copilele și devotata sa soție. Aproximativ trei săptămâni a durat drumul pe care Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost adus legat spre Țarigrad. De la Adrianopol drumul ducea spre Marea Marmara și se încadra pe via Ignatia, trecând prin Silivria, prin Epivatul și Kalikratea Sfintei Parascheva, apoi prin Ayastefanos, astăzi Yeșilköy de pe malul mării unde Vodă Brâncoveanu avea atunci o herghelie. Domnitorul cu cei 11 membrii ai familiei, cu 70 de români munteni slujitori la curtea domnească și de pe moșiile sale și 40 de care încărcate cu averea confiscată, au fost duși direct la închisoarea celor șapte turnuri – Yedikule.

Închisoarea Yedikule (Șapte turnuri)

    Construcția fortăreței Yedikule a fost începută de către împărații creștini Teodosie I (379-395) și Teodosie al II-lea (408-450). Zidul dinspre mare cu cele două turnuri mari pătrate ce străjuiesc „Poarta de Aur” și altele două situate tot pe linia zidului sunt construcții romane de la începutul sec. al-V-lea. „Poarta de Aur” a fost folosită pentru intrările triumfale ale împăraților bizantini. În anul 1453, după cucerirea Constantinopolului, sultanul Fatih Mehmet (1444-1446; 1451-1481), supranumit Mahomed al II lea a adăugat alte trei turnuri, zidind o fortăreață, care după ce a fost folosită la început ca trezorerie, a devenit închisoare politică.

    Astăzi, privind de pe mare, din exteriorul fortăreței Yedikule, în dreapta porții de aur se află Turnul Ambasadorilor. În acest turn, de obicei erau închiși reprezentanții țărilor aflate în război cu Imperiul Otoman. Când intrăm în muzeul Yedikule, turnul Ambasadorilor este situat în partea opusă intrării de la muzeu. Traversăm curtea interioară și privind Poarta de Aur din interiorul fortăreței intrăm în turnul din stânga. Pe zidurile celulelor, și ale zidului scărilor interioare, între anii 2001-2010, erau multe inscripții vechi, care aminteau o parte din numele persoanelor ce s-au aflat închise acolo. Pătrunzând în acest turn, observăm că din scara centrală se face o ramificație care după aproximativ 15 metri se închide. De fapt, constatăm că a fost zidit accesul spre zona din subteranul turnului, numită și Grota Sângelui. Se cunoaște din cronicile vechi, că a fost unul din locurile de tortură cele mai îngrozitoare. Din corespondența demnitarilor aflați la Constantinopol, știm că toți bărbații din Familia Brâncoveanu au fost torturați timp două luni în Grota Sângelui.

    De la intrarea în turn, urcând pe coridorul principal al scării, descoperim mai multe ancadramente de uși zidite, despre care, ghizii turci susțin că sunt foste celule zidite. La un etaj superior, se pot vizita trei celule, unde lumina abia pătrunde, iar fără lumânare sau lanternă nu se disting bine pereții. Între 2001 și 2005, capugiul local care deținea cheia de la turnul ambasadorilor, avea o hartă veche, în care, aceste celulele din turn erau consemnate, iar una dintre ele păstra amintirea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, sub numele „Eflak Altîn Bey”(Voievodul Prințul Aurului – cum îl numeau turcii pe Brâncoveanu). Erau trecute și alte personalități care în diferite timpuri tot acolo au fost încarcerate. Acestea sunt carcerile unde a fost închiși în apilie 1714, Doamna Maria Brâncoveanu, cu ceilalți membrii ai familiei. Tot aici au fost urcați la 15 iunie 1714 și Domnitorul cu fiii săi, plini de răni și sfârșiți de suferință.

    Cel mai înspăimântător loc, care încă se mai vizitează, este spațiul de tortură din partea superioară. Din scară se urcă spre centrul turnului, pe o construcție din lemn suspendată pe bârne deasupra adâncului grotei, unde, sub sinistrul întunericului deplin și al zgomotului apei ce se aude din adânc, se întrezărește la lumina de lanternă, o cruce asemănătoare Crucii Sfântului Andrei, cu mai multe trunchiuri lemnoase în jurul ei. După mărturiile ghidului local și ale capugiului, acolo erau legați și pedepsiți după măsura condamnării arestații. Mulți dintre deținuți erau executați în acel turn sau pe eșafodul din curtea interioară, iar trupurile erau aruncate în grota cu apă sângerie, care în subteran comunica cu marea.

  Pe acel altar au fost chinuți și Brâncovenii. În vremea noastră, încă se vedeau urme de săgeți amintind de una dintre mijloacele de tortură, iar grinzile de susținere erau înnegrite de sângele vărsat din rănile deținuților de odinioară. Kemal Ataturk, primul președinte al Turciei moderne, a inițiat conservarea fortăreței și transformarea treptată în muzeu. Am fost de foarte multe ori la turnurile închisorii Yedikule. Mi-amintesc, că nu am întrebat de Brâncoveanu, nici în martie 2001 și nici ultima oară în decembrie 2009, dar toți angajații muzeului pe care i-am întâlnit timp de nouă ani, aflând că sunt român, m-au dus și mi-au arătat acelaș turn, plin de carcere, situat deasupra Grotei Sângelui, dovedind că nu a fost uitat niciodată martirajul domnitorului român.

    Astăzi, pelerinul român care ajunge la Yedikule, poate să ajungă și pe platoul de sus al fortăreței. De pe acest platou se vede Marea Marmara pe care se zărește insula Halky cu Kamariotissa unde au fost înmormântați Sfinții Brâncoveni, se văd bine zidurile de vest ale cetății și cartierul Zeytinburnu unde se află Balîklî Monaster – Biserica Izvorului Tămăduitor al Maicii Domnului. Yedikule face parte dintre locurile sfințite de jertfa Familiei Sfinților Brâncoveni, care sunt un simbol al jertfei întregului neam în istorie. Yedikule este o golgotă a eroismului, a demnității, a credinței și a martirajului care ne însuflețește pe noi românii de pretutindeni, să ne iubim Țara și Credința. Orice român adevărat poate deveni prin viața lui un brâncovean, când se jertfește pentru credință și pentru neam.

    Cea de a doua închisoare în care au fost ținuți Sfinții Brâncoveni în vara anului 2014 se numea Bostançı Başa de la Topkapı Saray. De la Yedikule, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu cu Doamna Marica, fiii, una dintre fiice, doi nepoți și ginerii au fost aduși în temnițele aflate în subordinea lui Bostançı Bașa de la Topkapı Saray și au fost torturați sub comanda acestui ofițer otoman al vremeii, ce răspundea de siguranța palatului imperial. După cucerirea Constantinopolului și construirea palatului otoman, bostançi paşa, cu oameni săi păzeau grădinile, parcul și așa numitele gospodării ale palatului unde erau aduse turmele de oi și vite pentru întreținerea personalului de la reședința sultanului, care număra până la 5000 de oameni, dintre care 3000 erau ienicerii, garda de mercenari de elită, în care ajungeau și copiii luați sau vânduți din Țările Române. În timpul sultanului Ahmet al III lea (1703-1730) bostançi bașa avea rang de pașă (general) și pe lângă alte atribuții, asigura cu oamneii săi siguranța palatului, având în subordinea sa temnițele și deținuții politici de la Topkapi. Cuvântul de temniță este mai apropiat descrierilor vremii, fiindcă, se spune că majoritatea carcerilor erau în pământ, în vechi grote din vremea bizanțului și sub zidurile clădirilor de lângă poarta palatului. Bostançi Bașa era cel care anunța decizia de condamnare la moarte care se lua în divan. Oamenii lui bostangi bașa au dus pe Sfinții Brâncoveni în piața de pe malul mării și au fost călăii martirajului.

Martirajul Sfinților Brâncoveni a avut loc în cartierul Eminönü din metropola turcă Istanbul. Numele de astăzi al cartierului Eminönü (în fața justiției), reflectă rolul acestei zone pentru cetate, deoarece acolo se aflau instanțele otomane fiscale, birourile vamale pentru vasele acostate la docuri, ienicerii și gardienii, oameni de bază ai sultanului. Eminönü a fost poarta maritimă a cetății destinată comerțului, dar a fost și locul public al execuțiilor, unde se aduceau la îndeplinire hotărârile instanțelor otomane. În acest cartier cu străzi înguste, se găseau mulți comercianți străini și unele reședințe ale marilor puteri. De la Palatul Topkapı, până pe malul mării în Eminönü, unde astazi este mahalaua Sırkeçi şi se află gara, în perioada otomană era celebra grădină a sarayului din care a mai rămas parcul Gülhane.

    Pavilionul imperial Yalı Köșkü a fost construit în fața zidului bizantin, lângă mare la inițiativa Sultanului Baiazid al doilea (1481-1512) și existența lui a continuat până în anul 1871, când a fost dărâmat pentru gara din Istanbul- terminalul orient expresului european. În perioada otomană, acest conac imperial a fost folosit în cadrul ceremoniilor velierelor militare turcești și pentru reuniunile de protocol cu reprezentanții regatelor europene. Sultanul folosea acest pavilion imperial, atunci când vasele militare prezentau onorul, la plecarea în larg, sau la întoarcerea de pe mare. Tot aici, în apropiere, se afla și luxosul palat Sepetciler. Sultanul Ahmet al III lea, la 15 august 1714, a folosit pavilionul de la mare Yalı Köșkü, la martirajul Sfinților Martiri Brâncoveni, pentru că era vorba de Domnitorul Țării Românești, iar locul era cunoscut de atașații de la curțile europene. În Eminönü, între clădirile din apropierea conacului și-a pieței din jur, în vremea respectivă se afla și Ceauș-Emini, închisoarea femeilor unde a fost închisă Domnița Bălașa, fiica lui Brâncoveanu, despre care cronicile spun că ar fi văzut martirajul tatălui, al fraților și al cumnatului ei. În acelaș cartier probabil că a fost și Bașbaclnculi, executorul debitorilor sultanului unde fusese reținut Manolache Lambrino, soțul Domniței Bălașa.



Martirajul

    În ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului din 1714, duminică dimineața, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu Ianache Văcărescu vistiernicul și ginerele său, au fost purtați de la închisoarea Bostancı Başa, aflată la prima poartă a palatului Topkapı, desculți și legați, cu fața și capul acoperit, prin cetate până pe malul mării, la mica piață dinaintea conacului Yalı Köșkü, unde Sultanul decisese execuția. Astăzi, acest drum poate fi parcurs din fața palatului Topkapı, pe lângă Sfânta Sofia și apoi pe linia de tramvai. care coboară de la Sultanahmet până la gara Eminönü, numită și Sırkeçigar.

    Acum trei sute de ani, această cale și mai ales piața și portul unde se arăta sultanul erau pline de mulțimea oamenilor. Porunca padișahului era ca toți să fie decapitați. Cruntul vizir Gin Ali paşa a fost de față. Domnitorul, cei patru fii și ginerele Ianache Văcărescu au fost descoperiți și întrebați în prezența muftiului dacă renunță la credința creștină și vor să devină musulmani. Sultanul acordase Muftiului posibilitatea de a solicita grațierea dacă treceau la islam. La rugămintea muftiului, sultanul cedase la această posibilitate de grațiere, deoarece, era dominat de gândul la averile domnitorului, iar prin trecerea la islam, avea garanția împroprierii averilor brâncovenești. Domnitorul nu s-a dezis de Dumnezeu și de viața veșnică alături de Mântuitorul Iisus Hristos. Mărturisirea de credință a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu către fiii săi este un testament al adevăratei demnități și credințe a românului creștin ortodox. Curajul Sfinților Brâncoveni trebuie asumat de copiii, copiilor noștri. În ziua de 26 august 1714, după calendarul vechi și 15 August după calendarul îndreptat, golgota neamului nostru românesc a fost acolo, pe malul Mării Marmara, unde Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Sfinții Constantin, Ștefan, Radu și Matei și ginerele său Sfântul Ianache Văcărescu, cu Mântuitorul Iisus Hristos în inimă și în simțiri au primit moarte martirică, intrând în ceata sfinților mucenici, însuflețind adevărata viețuire în Hristos a românilor din toate timpurile.



Despre locul martirajului

    Ținând cont de hărțile vechi ale cetății și de faptul că Yalı Köșkü se afla în afara zidurilor lângă mare, dar și de noul terasament adăugat la vechiul tărâm al mării cu prilejul transformărilor din ultimii două sute de ani, putem încerca, cu aproximație, să ne imaginăm unde se află locul martirajului Sfinților Martiri Brâncoveni. Creștinii și pelerinii români descoperă astăzi strada „Yalı Köşkü sokak” în Eminönü, aproape de portul Sırkeçi. Strada trece prin spatele Camerei de Comerț Istanbul, pe lângă moscheia Hidayet Cami, apoi Güneș Han și ajunge în fața portului Sirkeci Iskelesi, în strada Gümüşpala Caddesi. Strada poartă amintirea edificiului sultanilor Yalı Köşkü, legat de martiriul Brâncovenilor. Totuși, având în vedere, că acest saray de vară a fost dărâmat pentru terasamentul gării de astăzi, considerăm ca loc al martirajului sfinților noștri, spațiul de pe malul mării, de lângă triajul gării, unde sunt staționate trenurile în așteptarea intrării pe liniile principale. Perimetrul respectiv se află în dreapta de la întersecția Atatürk Caddesi și Kenedi Caddesi, în sensul deplasării spre Sepetciler și aeroport, pe dreapta șoselei Kenedy Caddesi. Acolo se află capătul de la calea ferată de rezervă, unde trenurile sunt staționate în așteptarea întrării pe liniile principale ale gării. Mai în interiorul gării, nu putem încerca localizarea, fiindcă acolo a fost terasamentul zidului bizantin, iar piațeta martirajului și Yalı Köşkü au fost în fața cetății, lângă mare. Locul ar trebuie să fie, cu aproximație, la o sută sau o sută cinzeci de metri de la digul mării actual. Pentru această localizare, am luat în considerare detaliile funcționarilor de la primăria Istanbul. Terasamentul gării s-a așezat pe limanul mării, pe spațiul vechiului zid bizantin, în vechea grădină a palatului și peste alte edificii adiecente propietății sayiului imperial, iar poarta grădinii palatului, „Bachcekapi”, ar fi fost chiar unde acum este cupola principală a gării. Șoseau Kenedy Caddesi, această sahilyolu (drum al mării), gardul de protecție al gării și primele două linii ferate de rezervă amplasate spre șosea, s-ar afla pe locul dinaintea fostului zid bizantin, acolo unde a fost odată situat Yalı Köşkü şi locul martirajui sfinților noștri români. Aceleași persoane considerau că pavilionul Sepetciler de astăzi nu se găsește pe locul vechiului terasament din perioada otomană. Kioșcul medieval a fost dărâmat pentru construcția gării. Portul, părculețele și obiectivele situate între șosea și mare, s-au construit pe terasamentul adăugat la vechiul liman al mării. Terenul unde s-ar putea amplasa o placă comemorativă este în dreptul portului Sirkeci IDO feriboat, la capătul liniilor de cale ferată de lângă șosea, unde se află o parcare și un spațiu verde, care după oamenii consiliului local din 2002, ar fi fost zona de lângă Yalı Köşkü, locul martırajului de pe malul mării. Orice român care ajunge în zona descrisă să cheme pe Sfinții Martiri Brâncoveni în rugăciune. De-acolo au plecat sufletele lor la Bunul nostru Dumnezeu. Ca român am simțit fiorul sfințeniei acestui loc, căutându-i cu mintea și sufletul pe Sfinții Neamului meu.



Condițiile în care a avut loc înmormântarea

    Dumnezeu ne arată drumul moaștelor Sfinților Brâncoveni și astăzi în Istanbul, fiindcă, din acest loc unde acum trei sute de ani au fost martirizați Sfinții Brâncoveni, se călătorește cu anumite vapoare spre Halki, insula Heybeliada, unde creștinii ortodocși greci au dus moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni. Între martorii martirajului au fost și creștini greci. Patriarhia de Constantinopol cunoștea nedreptatea și suferințele Brâncovenilor. În ziua de Sfântă Măria Mare, după apusul soarelui, când trupurile Sfinților Brâncoveni au fost aruncate în mare, grecii din mulțimea neagustorilor care urmăriseră omuciderea, au scos din valurile mării sfintele moaște și le-au dus pe insula Halky, înmormântându-le la biserica Maicii Domnului numită Kamariotissa.

    Sfintele moaște ale Brâncovenilor au fost duse la Halky, pentru că, în acele timpuri, insula, încă era locuită doar de greci și s-a urmărit protejarea trupurilor martirilor români. Familia Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu a fost apreciată de greci pentru binefacerile pe care 26 de ani le împlinise în folosul Patriarhiei de Constantinopol. Nu se făceau înhumări la mânăstiri, fără să știe patriarhul sau mitropolitul care avea funcția de mega-protosinghelul vremii. Și astăzi, toate evenimentele consemnate în eparhiile din raza fostului Constantinopol sunt înregistrate în arhiva internă a mega-protosinghelei patriarhale, pentru a se detalia mai târziu adevărata istorie a comunității. De obicei, Patriarhia încearca să țină în taină înhumarea anumitor creștini distinși prin viața lor și credem că persoanele care s-au ocupat de înmormântarea Sfinților Brâncoveni, au fost sub ascultarea Fanarului.

    Turcii, grecii și armenii, implicați în viața religioasă, susțineau, că în perioada otomană erau urmărite locurile unde erau înmormântați creștinii condamnați la moarte a căror vinovăție nu era vădită, iar după câțiva ani, mormintele erau profanate și trupurile neputrezite erau vândute ca sfinte moaște. Cunoscând această practică, grecii ascundeau adevăratul loc al înhumării și evitau să pună pisanie și placa mortuară, pentru a tăinui identitatea celor înhumați. După anul 1453, nu s-a mai aprobat construcția de noi biserici în imperiul otoman. Dacă o biserică se dărâma la cutremur sau era nevoie de restaurare, se solicita aprobarea sau încuviințarea pașei locale sau a Sultanului.

    În anii 1691-1692, domnitorul Constantin Brâncoveanu a luat asupra sa refacerea din temelie a bisericii Sf. Mc. Paraschevi Prikidiu din Hasköy, gropniță patriarhală la înc. sec. al-XVIII-lea. Grecii nu au dus moaștele Sfinților Brâncoveni în cimitirul bisericii din Hasköy, din cauza faptului că turcii știau că această biserică este reconstruită de domnitor și acolo ar fi căutat trupurile sfinților români. Administrația otomană cunoștea biserica rezidită cu ajutorul domnitorului român în Constantinopol, dar nu cunoștea și unde au ajuns și alte nenumăratele danii de ajutor pentru lucrări de renovare sau pentru întreținerea vechilor locașuri bizantine, căci acestea nu necesitau aprobare. Se poate spune că acest raționament l-au avut în vedere grecii, când au dus sfintele moaște pe insula Halky și nu la biserica ctitorită de domnitor din Hasköy.

Despre Insula Halky

    Pe insula Heybeliada, care până la începutul secolului al – XX-lea se numea Halky, locuiesc în perioada verii cel mult 3000 de oameni, dintre care, doar câteva sute dintre ei mai sunt ortodocși. În vremea noastră, pe insula Heybeliada se mai află câteva vechi sfinte lăcașuri: Mânăstirea Sfânta Treime a Sfântului Fotie (820-897) Patriarhul Constantinopolelui (858-867 și 877-886), stavropighie patriarhală, unde a funcționat până în vara anului 1971 Academia de Teologie Ortodoxă Halky; Mânăstirea Sfântul Ierarh Spiridon-stavropighie patriarhală; Mânăstirea Hristos Mântuitorul-stavropighie patriarhală; biserica Sfântul Ierarh Nicolae, actuala biserică parohială a creștinilor de pe insulă; Capela Sfânta Varvara a cimitirului grec-ortodox de pe insulă și un mic aghiasmatar dedicat Sfintei Mc. Paraschevi.

    Dintre sfintele lăcașuri, în vremea noastră lipsește vechiul așezământ monahal Haghios Ioannis Prodromos cu biserica Maicii Domnului Kamariotissa din vremea paleologilor. Această mânăstire, s-a aflat în centrul insulei pe colina vestică Degirmen Tepesi, înconjurată de pădurea de pini, ca o mică sihăstrie cu pace sfântă pentru monahii, care încă din secolele X-XI viețuiau aici ocrotiți de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Sfântul Ioan Botezătorul. Numele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu al Țării Românești era iubit la această mânăstire. Voievodul se afla printre binefăcători.

Despre Mânăstirea Theotokos Kamariotissa

    În Turcia, edificiile religioase sunt deschise cultului respectiv, atât timp cât există comunitate. Multe mânăstiri și biserici s-au pierdut atunci când n-au mai existat monahi sau creștini care să le folosească. Din istoria mânăstirii Kamariotissa, constatăm că pe la anul 1828 a fost folosită pentru cei trei sute de prizonieri ruși care au fost înmormântați pe insulă. În anul 1831, mânăstirea a devenit școală comercială greacă, iar pe la 1875 s-a adăugat o clădire cu cinci etaje, care a permis transformarea liceului în școala de învățământ superior „Palmos”, unde au învățat multe generați de economiști greci. Biserica Kamariotissa a fost folosită de elevi și apoi de studenți. În perioada primului război mondial, școala a fost închisă, iar în anul 1923, erau găzduiți la Kamariotissa copiii orfani creștini și familiile grecilor care au fost nevoiți să plece din Capadocia, ca urmare a trasferului de populație dintre Turcia și Grecia. În anul 1942 mânăstirea bizantină Kamariotissa a fost expropiată și transformată în școală de ofițeri de marină. Între mormintele care s-au aflat la această mânăstire, uitate poate din prea mare tăinure, credem că la 1942, s-au aflat și mormintele sfinților noștri români, înmormântați la 16 august 1714.



Despre locurile tainice de pe insula Halky, unde se pot afla mormintele Sfinților Martiri Brâncoveni

De la Constantinpol, pe mare, după patru-cinci ore de vâslit, în plină noapte, pescarii au ajuns pe insulă. Probabil, că tot în noaptea aceea au fost urcate moaștele sfinților români la mânăstirea Kamariotissa, fiindcă, se pedepsea cu moartea înmormântarea fără aprobare a trupurilor celor care fusesără omorâți și maziliți pentru hainie, cum decisese sultanul. Pe atunci, mânăstirea avea propriul ei cimitir. Se spune că au fost înmormântați în curtea din jurul bisericii, sau în latura dinspre pădurea de pini, dar cu siguranță locul nu a fost marcat, pentru a se tăinui identitatea martirilor brâncoveni după obiceiul vremii. După vechiul lor obicei, șase candele s-au ținut aprine în biserica Theotokos Kamariotissa. Când ascundeau adevărata identitate a trupurilor celor decedați, adăugau în biserică câte o candelă pentru fiecare suflet urmărit până și după moarte, cum spuneau ei. Datorită condițiilor vitrege de viață, până astăzi, s-a păstrat o preocupare față de taina fiecărui mormânt tăinuindu-se identitatea multor suflete jertfite pe altarul credinței în Hristos.

După uciderea Sfinților Brâncoveni, Doamna Marica Brâncoveanu cu cele două fiice și nepoții care fuseseră răscumpărați și împreună cu ceilalți gineri rămași în viață, au mai fost ținuți în această închisoare alte câteva luni, și duși apoi în martie 1715 la închisoarea din Kutahya la aproximativ 300 de km spre centrul Asiei Mici, de unde, mai târziu aveau să fie eliberați și deportați spre Țara Românească. La rugămintea evlavioasei doamne Maria Brâncoveanu, în anul 1720, sfintele moaște ale domnitorului au fost scoase din cimitirul mânăstirii și au fost aduse la biserica Sf. Gheorghe Nou, ctitoria brâncovenească din târgul Bucureștilor. Ce s-a întâmplat cu celelalte sfinte moaște se poate afla în timp, mai ales că arhiva despre Kamariotissa se găsește împărțită, o parte în subsolurile de la Mânăstirea Sfânta Treime din cadrul bibliotecii academei teologice, o parte la Mânăstirile din Sfântul Munte Athos și ceea ce s-a păstrat în biblioteca patriarhiei cu sediul din Fener Balat. Cunoscând atenția acordată oricărui detaliu din viața bisericilor și mai ales a mânăstirilor, suntem încrezători că la Patriarhia Constantinopolelui se păstrează documente despre mormintele Brâncovenilor de pe insula Halki, dar nu sunt cunoscute. Am fost frământat de adevărurile despre mormintele și celelalte sfinte moaște ale Brâncovenilor, încă tăinuite în vechi documente existente. Din răspunsul primit, am aflat că atunci când se va redeschide academia teologică, biblioteca și arhiva vor fi folosite pentru cercetare. Zona dinspre fosta mânăstire Theotokos Kamariotissa acum este securizată, iar la arhiva mânăstirii Sf. Treime sperăm în viitorul apropiat, odată cu deschiderea academiei teologice, la descoperirea locurilor unde se află și celorlalte sfinte moaște brâncovenești. După expropiere, bunurile și documentele din mânăstire au fost mutate la Patriarhie, la Mânăstirea Sfânta Treime din Halky și la alte biserici. Mormintele patriarhilor ecumenici de la Kamariotissa au fost transferate la Mânăstirea Sfânta Treime de la Halky. În anul 2004, creștinul grec care întreținea cimitirul Sfânta Varvara din Halky, știa de la bătrânii lui, că în anul 1942, grecii au fost lăsați să facă deshumări la Kamariotissa, ca să-și aducă strămoșii în actualul cimitir al insulei. În cimitir erau și cruci fără pisanie. Paznicul nu cunoștea identitatea mormintelor din cimitir și îmi repeta mereu că i s-a spus să se rezume la îngropări fiindcă nu-i folosește să cunoască mai multe. Cine punea întrebări supăra și devenea neagreabil.

    Astăzi, în salonul oficial situat la etajul I al clădirii Academiei Teologice de la Halky, unde odinioară a fost o mică capelă, se păstrează iconostasul bisericii Kamariotissa legat de binefacerile lui Brâncoveanu, iar în sfântul locaș al mânăstirii Sfânta Treime sunt și alte icoane și obiecte de cult, aduse împreună cu iconostasul în anul 1942. La biserica Sfântul Gheorghe din Fener-Balat, catedrala Patriarhiei Ecumenice, se păstrează din decembrie 1947, chiar în sfântul lăcaș, cele două străni pentru cântăreți, care au aparținut Mânăstirii Teothokos Kamariotissa și sunt folosite la fiecare slujbă de protopsalții și psalții greci. Strănile, deosebit de frumoase, sunt din lemn de castan, împodobit cu fildeș și cu mai mulți sfinți pictați. Aceste două străni de la patriarhia din Fener și catapeteasma de la Sf. Treime din Halky, sunt deosebit de expresive pentru tezaurul fostei mânăstiri Theotokos Kamariotissa, unde a fost primul mormânt al Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.

    Gândul la sfintele moaște ale Sfinților Brâncoveni care au rămas pe insula Halky ne duce la colina Degirmen Tepesi din centrul insulei, la cimitirul Sfânta Varvara, la Mânăstirea Sfânta Treime, la cele câteva locuri de pe insulă unde trebuie să se afle mormintele cu moaștele Sfinților Ianache Văcărăscu și ale celor patru Sfinți Brâncoveni: Constantin, Ștefan, Radu și Matei.

    Pe pământul Turciei de astăzi, Sfinții Brâncoveni sunt cinstiți în fiecare dumnică și sărbătoare la biserica Sfânta Paraschevi-Prikidiu din cartierul Haskoy. Sfânta Liturghie românească în biserică brâncovenească, cu suflet românesc pe jertfă martirică brâncovenească. O Mică Românie adunată-n Sfânta Liturghie pe altar brâncovenesc, jertfă și recunoștință pentru Sântul Constantin Brâncoveanu, Voievodul Țării Românești. Astăzi, noi românii, fie acasă pe plaiurile strămoșești sau oriunde ne-am afla plecați în lume, trebuie să mărturisim și să ne trăim credința, ca adevărați urmași de Brâncoveni.

Preotul Silviu State,
„Ultimul drum al Brâncovenilor: locuri, amintiri, evocări”, în Glasul Bisericii, 7-12, 2014, pp. 187-209.

 
 
 
Cerca
Facebook Like Email Facebook Google+ Twitter Box
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal